agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ sunt în corpul meu
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-09-07 | |
1
imaginea surprinsă acum fiecăruia altfel apare ea se multiplică fals când privim ea de anume UNUL nu cade în uitare singură doar clipa ne urmărește pururi prin tragic sau prin măreție chiar dacă uneori o inventăm și o trăim fără să fie între abis și panteon demonul meu mai vine să te cheme tu ești realitatea pe care n-o-nțeleg eterna utopie dezlănțuind sisteme 2 mă-ntorc la cel de altădată ca orbul care-n van privește în oglindă mi-e tulbure memoria doar umbre și doar străine voci prin mine se perindă nicicând a mai distinge astfel ce-anume parte în ruină vrea întregul destinul însuși de mi-ar fi prieten o clipă nu-l ascult și nici mai înțelegu-l fii tu iubire moartea vino cu nimb întunecat și gesturi de nebună prin ochii tăi zburau atâția îngeri acum sălbatic toți ca-n peșteri se-mpreună 3 eu eram unde urma să ajungi dar nimeni nu știa nu văzuse și pentru că prea repede ai venit mi-ai strigat întoarce-te astfel întoarce-te mort măcar pentru o zi pentru o clipă vreu să se afle numaidecât ce gândesc morții despre cei vii mie îmi este în suflet prea nord întoarce-te mortule mi-ai strigat mai lunecă tu pe retinele mele succedaneu de ocean înghețat 4 spre mâine nu îmi fac iluzii spre ieri nu-i cale să mă-ntorc dă-mi clipa de acum eternă doar cât iubim atât noroc devină totul mai departe abis aceluiași trecut dă-mi clipa de acum eternă tu îmi ești sinele abrupt că unii alții mă defaimă că nu mai știu ce-anume vor dă-mi clipa de acum eternă ei creadă-mă învinsul lor 5 nepământeană indiferență și doar obsedații de foame doar exaltații mai credeau în ce avea să fie pradă cenușii impersonale cică să vină taumaturgul să aducă probe despre acea dorință nedefinită uzurpatoarea dintr-un întuneric îndepărtat al ființei tale 6 ca fluviile-n revărsare surpându-și albiile vin spre tine cântec al tăcerii corabie leagăn marin și-asemeni lor neamintindu-mi prin câte bolgii am trecut mă voi împarte mie însumi doar timpului necunoscut 7 asupra lui îndreptându-ți privirile îl traversau fulgurări nimeni nu i-a rostit mai frumos numele încât ecou să-l audă continuu eternă e roua gurii atinse de patimă cele ce au sens în alt infinit există pentru că noi existăm și pururi inexistent rămâne realul care niciodată nu ni se dezvăluie 8 din casa mea a mai rămas doar ușa. spre oriunde plec pașii mei tulbură imensitatea. în lumină sunt altul și altul pentru că prin mine galopează vuind un șir de oameni invizibili. sunt creatorul celor care imateriali trec prin mine. în urmă departe sub umbrele noastre încă trosnesc fragede crengi. dar unde să te aflu și unde sunteți înălțimi peste care sufletul meu abia se târăște?
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate