agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-09-09 | |
a fiert până când s-a scurs colagenul din el
în bălți mici pe sub arcurile patului care se oglindeau precum guzganii pe prund serviți o puncție făcută cu neonul cu burta în jos masând coama bolnavilor care gâfâiau rezolvau ecuații bețivindu-se la gândul că mult mai demult relele maniere erau cărate pe targă prin spitalul cu holuri precum galeriile de mină chirurgii cu lămpaș în frunte scoteau cărbuni din burțile bolnavilor greblau carierele de sub piele cu escavatoare tăioase uitați-vă de ce fierbe gheorghe și nu se uita nimeni se-auzea departe un felcer cum țipa injectându-se șoferii de la ambulanță căutau repede în torpedou orarul țipetelor feriți-vă de ce zice gheorghe și toate asistentele scuipau pe sâni construiau în colțul saloanelor câte-un templu cu luminițe strerile albicioase cu poza lui hipocrat în locul maicii precista gheorghe tot fierbea se mai umflase și se făcuse ca racu' în timp ce colegii de salon opinau ăsta moare dacă gheorghe mai merge în curu’ gol dau o tărie la tot spitalu' mă însor mă duc la tămâiat în tombuctu fac sex trei zile cu baba safta bocitoarea mă sinucid și pun ca epitaf chestia aia cu preacuviosul sevastian care umbla după moarte pe la marginea orașului și răspundea oricui că medicul i-a zis că are probleme de circulație periferică și gheorghe era tot acolo fierbând de furie până când a zis bă eram hotărât să mor aci dar îmi bag picioarele da-ți-mi hainele că plec acasă
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate