noaptea se spală pe față
cu chipurile noastre

sub frunzele adormite
se adună greutatea pașilor
trosnește viața
cu spatele la noi

ne fugărim carnea
o întindem
pe felia de noapte prăjită
între coapsele noastre

cu un singur gest
păianjenii de sticlă
se sparg sub pumnii de smoală

de pe marginea lunii
umbrele se aruncă în genunchi
crengile uscate ne arată centrul pământului

e totul nou și negru

ne-am legat tendoanele
de primul copac
începem să alergăm
și
dacă ne doare
oprește-te
tu