spre Poartă
trecând
cum să uit
prăpastia pofticioasă
ca un bot de pisică
pândindu-mi tălpile
din dreapta?
cum să ignor golul rupt
și fierbinte
lingându-mi glezna
cu limba ierboasă
în stânga?

și totuși
sub pasul drept șovăind
și stângul rănit de ispită
Puntea mea
se clatină doar atât
cât se zbate o corabie tânără
în brațele materne
și neînduplecat albastre
ale mării!