Umblu singur pe strada purpurie
cuprins de aroma îmbietoare de magie,
păcălici si glumeți la colț dansează
și pe mine jocul lor așa mă-ntristează.

Nu mă lasă să respir,
să-mi revin dupa spaimă,
atâta faimă, nostalgică.
Fata faină, antinevralgică.

Părăsit, mai scriu, dar deprisos
năvălit pan' la os, de căpcăuni si nohai.
Tovarăș nemilos,
culcat in oraș, in putregai.

Mi-a furat inima si penița,
mi-a suflat putoarea și sămânța.
Capete aplecate, spre apusul final,
simțiri versificate- culoarea lăcașului fatal.