Am sfidat trecutul sa-mi deslusesc sentinta,
Mi-am palpat orgolii,atingand apogee-ntr-un finit
Si-am cutremurat pamantul,meditare catre tot,
Toate parcurgand un sens unic pe o cale interzisa,
Mi-am legat mintile de sens sugerand chiar nonsensul.
Si...dezamagire in sfrasit.
N-am gasit nimic decat omagile celor ce plang cu duhul,
Slujind unui Dumnezeu ce n-au slujit vreodata.Urland,
Mi-au lasat sentimentul singuratatii in multime
Facandu-mi nud trupul, interiorul lasandu-l gol si rece.
Mi-am tivit conturul vietii cu dorinta mortii,
Caci drept e spus : fericiti sunt cei plecati cu Duhul.
Si n-am facut decat sa-nchin jurnalul vietii,
Celor ce sustin ca-mi poarta crucea suferintei.
Au picat cu tot simbolul fericirii,m-au ucis.
Nu mai stiu nici ce sa-ntreb nici ce sa mai raspund,
Nu mai stiu nici diferenta dintre apus si rasarit,
Sau sensul notiunilor de implinire,de om dus catre fericire.
Mi-e imposibil sa-mi numesc dorinte cand sfintii
Se coboara pe Pamant doar de dragul coborarii printre animale
Mai credul mi-e viitorul cand se-apuca sa-mi supuna gandul
La momentul mortii. Sustin si nu-ncetez sa o repet :
Eu stiu sa va caut,voi nu stiti sa ma gasiti.