Din care stea o să se mai pogoare-un demon noaptea asta,
Din suferință și din chin să nască iar tăcere,
Să smulgă aripi de mătasă cu-a lui coasă,
Să nască infinitul ziua de apoi?

Dar ce e vis? Ce rațiune?
Iubiri și patimi și omul poate a trezi,
Sărutul tău nu-i foc ce arde
Aprins de demoni în genune!
De ce să mor fără de rost? Iubite!

Cine ești tu să îmi aprinzi din nou simțirea?
Să faci să ardă și suflarea-n mine...
De ce tu cauți să-mi aperi rațiunea,
Când trupul meu te vrea pe tine?

Un înger a fugit din rai în noaptea asta
Să vină pe pământ să mă-ntâlnească,
Să-mi dăruiască-nțelepciunea lui cea vastă
Să-ncerce el să mă iubească!

Odată cu venirea nopții apari tu-înger bolnav
De prea multă durere si suspin.
Cu aripile prinse-n mrejele tăcerii
Apari în visul meu-tu-deomn sfânt!

Iubitul meu ce fiecare zi la tine mă atragi
Strânge-mă-n brațe să uit eu de durere,
Sărută-mă să fiu aproape de cei dragi
Să pot să prind din nou putere.

Iubire...sau prin moarte
Salvează-mă de mine
Și de acele crunte șoapte
Ce-au încetat prin tine.

Cine? De unde ești tu-altarul păcatelor mele nespuse

Ce farmece și vrăji ai mai făcut
În noaptea asta la lumina lunii?
Din jar și limbi de foc iubire a crescut
Peste tristețea mea și-a lumii...

Ce distanță efemeră iubite
Ai pus între noi cu-n sărut
Atâtea secrete șoptite
Între patru pereți din metal brut!

Unde e visul nostru iubite?
Unde e timpul ce a trecut?
Atâtea zile și nopți fost-au uitate
Atâtea lacrimi ce crunt au durut!