agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2003-04-06 | | Înscris în bibliotecă de Frentiu Toma Adrian
A fost odată ca-n povești,
A fost ca niciodată, Din rude mari împărătești, O prea frumoasă fată. Și era una la părinți Și mîndră-n toate cele, Cum e Fecioara între sfinți Și luna între stele. Din umbra falnicelor bolți Ea pasul și-l îndreaptă Lîngă fereastră, unde-n colț Luceafărul așteaptă. Privea în zare cum pe mări Răsare și străluce, Pe mișcătoarele cărări Corăbii negre duce. Îl vede azi, îl vede mîni, Astfel dorința-i gata; El iar, privind de săptămîni, Îi cade dragă fata. Cum ea pe coate-și răzima Visînd ale ei tîmple, De dorul lui și inima Și sufletu-i se împle. Și cît de viu s-aprinde el În orișicare sară, Spre umbra negrului castel Cînd ea o să-i apară. * Și pas cu pas pe urma ei Alunecă-n odaie, Þesînd cu recile-i scîntei O mreajă de văpaie. Și cînd în pat se-ntinde drept Copila să se culce, I-atinge mînile pe piept, I-nchide geana dulce; Și din oglindă luminiș Pe trupu-i se revarsă, Pe ochii mari, bătînd închiși Pe fața ei întoarsă. Ea îl privea cu un surîs, El tremura-n oglindă, Căci o urma adînc în vis De suflet să se prindă. Iar ea vorbind cu el în somn, Oftînd din greu suspină: - O, dulce-al nopții mele domn, De ce nu vii tu ? Vină ! Cobori în jos, luceafăr blînd, Alunecînd pe-o rază, Pătrunde-n casă și în gînd Și viața-mi luminează ! El asculta tremurător, Se aprindea mai tare Și s-arunca fulgerător, Se cufunda în mare; Și apa unde-au fost căzut În cercuri se rotește, Și din adînc necunoscut Un mîndru tînăr crește. Ușor el trece ca pe prag Pe marginea ferestei Și ține-n mînă un toiag Încununat cu trestii. Părea un tînăr voievod Cu păr de aur moale, Un vînăt giulgi se-ncheie nod Pe umerele goale. Iar umbra feței străvezii E albă ca de ceară - Un mort frumos cu ochii vii Ce scînteie-n afară. - Din sfera mea venii cu greu Ca să-ți urmez chemarea, Iar cerul este tatăl meu Și mumă-mea e marea. Ca în cămara ta să vin, Să te privesc de-aproape, Am coborît cu-al meu senin Și m-am născut din ape. O, vin` ! odorul meu nespus, Și lumea ta o lasă; Eu sunt luceafărul de sus, Iar tu să-mi fii mireasă. Colo-n palate de mărgean Te-oi duce veacuri multe, Și toată lumea-n ocean De tine o s-asculte. - O, ești frumos, cum numa-n vis Un înger se arată, Dară pe calea ce-ai deschis N-oi merge niciodată; Străin la vorbă și la port, Lucești fără de viață, Căci eu sunt vie, tu ești mort, Și ochiul tău mă-ngheață. * Trecu o zi, trecură trei Și iarăși, noaptea, vine Luceafărul deasupra ei Cu razele-i senine. Ea trebui de el în somn Aminte să-și aducă Și dor de-al valurilor domn De inim-o apucă: - Cobori în jos, luceafăr blînd, Alunecînd pe-o rază, Pătrunde-n casă și în gînd Și viața-mi luminează ! Cum el din cer o auzi, Se stinse cu durere, Iar ceru-ncepe a roti În locul unde piere; În aer rumene văpăi Se-ntind pe lumea-ntreagă, Și din a chaosului văi Un mîndru chip se-ncheagă; Pe negre vițele-i de păr Coroana-i arde pare, Venea plutind în adevăr Scăldat în foc de soare. Din negru giulgi se desfășor Marmoreele brațe, El vine trist și gînditor Și palid e la față; Dar ochii mari și minunați Lucesc adînc himeric, Ca două patimi fără saț Și pline de-ntuneric. - Din sfera mea venii cu greu Ca să te-ascult ș-acuma, Și soarele e tatăl meu, Iar noaptea-mi este muma; O, vin` odorul meu nespus, Și lumea ta o lasă; Eu sunt luceafărul de sus, Iar tu să-mi fii mireasă. O, vin`, în părul tău bălai S-anin cununi de stele, Pe-a mele ceruri să răsai Mai mîndră decît ele. - O, ești frumos cum numa-n vis Un demon se arată, Dară pe calea ce-ai deschis N-oi merge niciodată ! Mă dor de crudul tău amor A pieptului meu coarde, Și ochii mari și grei mă dor, Privirea ta mă arde. - Dar cum ai vrea să mă cobor ? Au nu-nțelegi tu oare, Cum că eu sunt nemuritor, Și tu ești muritoare ? - Nu caut vorbe pe ales, Nici știu cum aș începe - Deși vorbești pe înțeles, Eu nu te pot pricepe; Dar dacă vrei cu crezămînt Să te-ndrăgesc pe tine, Tu te coboară pe pămînt, Fii muritor ca mine. - Tu-mi cei chiar nemurirea mea În schimb pe-o sărutare, Dar voi să știi asemenea Cît te iubesc de tare; Da, mă voi naște din păcat, Primind o altă lege; Cu vecinicia sunt legat, Ci voi să mă dezlege. Și se tot duce... S-a tot dus. De dragu-unei copile, S-a rupt din locul lui de sus, Pierind mai multe zile. * În vremea asta Cătălin, Viclean copil de casă, Ce împle cupele cu vin Mesenilor la masă, Un paj ce poartă pas cu pas A-mpărătesii rochii, Băiat din flori și de pripas, Dar îndrăzneț cu ochii, Cu obrăjei ca doi bujori De rumeni, bată-i vina, Se furișează pînditor Privind la Cătălina. Dar ce frumoasă se făcu Și mîndră, arz-o focul; Ei Cătălin, acu-i acu Ca să-ți încerci norocul. Și-n treacăt o cuprinse lin Într-un ungher degrabă. - Da` ce vrei, mări Cătălin ? Ia du-t` de-ți vezi de treabă. - Ce voi ? Aș vrea să nu mai stai Pe gînduri totdeauna, Să rîzi mai bine și să-mi dai O gură, numai una. - Dar nici nu știu măcar ce-mi ceri, Dă-mi pace, fugi departe - O, de luceafărul din cer M-a prins un dor de moarte. - Dacă nu știi, ți-aș arăta Din bob în bob amorul, Ci numai nu te mînia, Ci stai cu binișorul. Cum vînătoru-ntinde-n crîng La păsărele lațul, Cînd ți-oi întinde brațul stîng Să mă cuprinzi cu brațul; Și ochii tăi nemișcători Sub ochii mei rămîie... De te înalț de subsuori Te-nalță din călcîie; Cînd fața mea se pleacă-n jos, În sus rămîi cu fața, Să ne privim nesățios Și dulce toată viața; Și ca să-ți fie pe deplin Iubirea cunoscută, Cînd sărutîndu-te mă-nclin, Tu iarăși mă sărută. Ea-l asculta pe copilaș Uimită și distrasă, Și rușinos și drăgălaș, Mai nu vrea, mai se lasă, Și-i zise-ncet: - Încă de mic Te cunoșteam pe tine, Și guraliv și de nimic, Te-ai potrivi cu mine... Dar un luceafăr, răsărit Din liniștea uitării, Dă orizon nemărginit Singurătății mării; Și tainic genele le plec, Căci mi le împle plînsul Cînd ale apei valuri trec Călătorind spre dînsul; Lucește cu-n amor nespus, Durerea să-mi alunge, Dar se înalță tot mai sus, Ca să nu-l pot ajunge. Pătrunde trist cu raze reci Din lumea ce-l desparte... În veci îl voi iubi și-n veci Va rămînea departe... De-aceea zilele îmi sunt Pustii ca niște stepe, Dar nopțile-s de-un farmec sfînt Ce nu-l mai pot pricepe. - Tu ești copilă, asta e... Hai ș-om fugi în lume, Doar ni s-or pierde urmele Și nu ne-or ști de nume, Căci amîndoi vom fi cuminți, Vom fi voioși și teferi, Vei pierde dorul de părinți Și visul de luceferi. * Porni luceafărul. Creșteau În cer a lui aripe, Și căi de mii de ani treceau În tot atîtea clipe. Un cer de stele dedesupt, Deasupra-i cer de stele - Părea un fulger nentrerupt Rătăcitor prin ele. Și din a chaosului văi, Jur împrejur de sine, Vedea, ca-n ziua cea dentîi, Cum izvorau lumine; Cum izvorînd îl înconjor Ca niște mări, de-a-notul... El zboară, gînd purtat de dor, Pîn` piere totul, totul; Căci unde-ajunge nu-i hotar, Nici ochi spre a cunoaște, Și vremea-ncearcă în zadar Din goluri a se naște. Nu e nimic și totuși e O sete care-l soarbe, E un adînc asemenea Uitării celei oarbe. - De greul negrei vecinicii, Părinte, mă dezleagă Și lăudat pe veci să fii Pe-a lumii scară-ntreagă; O, cere-mi, Doamne, orice preț, Dar dă-mi o altă soarte, Căci tu izvor ești de vieți Și dătător de moarte; Reia-mi al nemuririi nimb Și focul din privire, Și pentru toate dă-mi în schimb O oră de iubire... Din chaos, Doamne,-am apărut Și m-aș întoarce-n chaos... Și din repaos m-am născut, Mi-e sete de repaos. - Hyperion, ce din genuni Răsai c-o-ntreagă lume, Nu cere semne și minuni Care n-au chip și nume; Tu vrei un om să te socoți, Cu ei să te asameni ? Dar piară oamenii cu toți, S-ar naște iarăși oameni. Ei numai doar durează-n vînt Deșerte idealuri - Cînd valuri află un mormînt, Răsar în urmă valuri; Ei doar au stele cu noroc Și prigoniri de soarte, Noi nu avem nici timp, nici loc, Și nu cunoaștem moarte. Din sînul vecinicului ieri Trăiește azi ce moare, Un soare de s-ar stinge-n cer S-aprinde iarăși soare; Părînd pe veci a răsări, Din urmă moartea-l paște, Căci toți se nasc spre a muri Și mor spre a se naște. Iar tu, Hyperion, rămîi Oriunde ai apune... Cere-mi cuvîntul meu dentîi - Să-ți dau înțelepciune ? Vrei să dau glas acelei guri, Ca dup-a ei cîntare Să se ia munții cu păduri Și insulele-n mare ? Vrei poate-n faptă să arăți Dreptate și tărie ? Þi-aș da pămîntul în bucăți Să-l faci împărăție. Îți dau catarg lîngă catarg, Oștiri spre a străbate Pămîntu-n lung și marea-n larg, Dar moartea nu se poate... Și pentru cine vrei să mori ? Întoarce-te, te-ndreaptă Spre-acel pămînt rătăcitor Și vezi ce te așteaptă. * În locul lui menit din cer Hyperion se-ntoarse Și, ca și-n ziua cea de ieri, Lumina și-o revarsă. Căci este sara-n asfințit Și noaptea o să-nceapă; Răsare luna liniștit Și tremurînd din apă Și împle cu-ale ei scîntei Cărările din crînguri. Sub șirul lung de mîndri tei Ședeau doi tineri singuri: - O, lasă-mi capul meu pe sîn, Iubito, să se culce Sub raza ochiului senin Și negrăit de dulce; Cu farmecul luminii reci Gîndirile străbate-mi, Revarsă liniște de veci Pe noaptea mea de patimi. Și de asupra mea rămîi Durerea mea de-o curmă, Căci ești iubirea mea dentîi Și visul meu din urmă. Hyperion vedea de sus Uimirea-n a lor față; Abia un braț pe gît i-a pus Și ea l-a prins în brațe... Miroase florile-argintii Și cad, o dulce ploaie, Pe creștetele-a doi copii Cu plete lungi, bălaie. Ea, îmbătată de amor, Ridică ochii. Vede Luceafărul. Și-ncetișor Dorințele-i încrede: - Cobori în jos, luceafăr blînd, Alunecînd pe-o rază, Pătrunde-n codru și în gînd, Norocu-mi luminează ! El tremură ca alte dăți În codri și pe dealuri, Călăuzind singurătăți De mișcătoare valuri; Dar nu mai cade ca-n trecut În mări din tot înaltul: - Ce-ți pasă ție, chip de lut, Dac-oi fi eu sau altul ? Trăind în cercul vostru strîmt Norocul vă petrece, Ci eu în lumea mea mă simt Nemuritor și rece. (1833, aprilie) |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate