Institui tihna-n sufletul de ceară
Și mă îndop candid cu fericire,
Căci lujerul rahitic de iubire
Rămâne izgonit pe din-afară,

Tânjind la roua verii,-n ofilire,
Cu tonul de vestigie amară,
Uitată des pe piatra funerară
A tinereții,-n colț de cimitire;

Nu voi aprinde, iar iubiri aldine,
În montul fumegând de lumânare
Și țip alienat, în difuzoare,

Când îmi înfig stindardul pe ruine;
Institui tihna când iubirea moare –
Îmbătrânesc de-acum și-mi pare bine.