agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3756 .



Pereche de foarfeci
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Ovidiu ]

2002-06-17  |     | 



S-a trezit perechea de foarfeci. Tot la locul ei, in atelierul burdusit cu materiale. De fapt, nu a dormit defel. Motaia doar, cu gandul la zile mai fericite. E duminica si tot ce se aude e zgomotul infundat al al unei mingi ce se loveste cu precizie de cronometru de caldaramul infierbantat. Lumina ce razbate inauntru se lupta cu murdaria galbuie a perdelelor, si cu praful de pe geamuri. Ajunge inauntru prea istovita pentru a putea sa joace in voie. Spectacolul ei, e mai mult o reprezentatie de rutina. Dar foarfecii ii ajunge. De auzit aude mai bine. Materialele susotesc in voie. Vocea suierata a alabastrului, glasul ragusit al stofei, sau vocea suava a matasii, toate la unison vorbesc despre ea. Din cand in cand, pasla, cea mai prostuta dintre toate, ii mai arunca o privire. Toti si toate comploteaza impotriva ei. De ce ea, foarfeca, le ciunteste in fiecare zi? Prima care indrazneste sa sparga precum un balon de sapun linistea, este stofa. "Cum de mai cutezi, netrebnico, sa te arati in fata noastra? De ani de zile ne ciuntesti. Ehei, eram si eu odata o bucata respectabila de stofa, dar acum, uite-te la mine! O biata zdreanta. Si doar tu esti vinovata!". Continua matasea, pe un ton mai elegant "Dumneata, esti o pacoste pe capul nostru. Placerea ta sadica de a ne cioparti este inexplicabila. Renunta, pentru binele tau!" Foarfeca simte un ton de amenintare in vocea matasii. Eeeh... e a cata revolta? Prima oara s-a intamplat cu multa vreme in urma. Era pe-atunci noua, stralucitoare. Incheieturile ii erau unse cu cel mai fin ulei, iar lama era ascutita precum cea a unui brici. Mesterul o cumparase de la cel mai bun forfecar din oras. Cand a adus-o pentru prima oara in atelier, a observat cum mesterul arunca o foarfeca batrana si tocita la gunoi. Biata batrana! Nu mai avea nici putearea sa vorbeasca. O privea doar, cu un aer obosit. Mult prea obosit. Chiar in seara aceea, au inceput necazurile. Cu zarva mare, materialele au somat-o sa renunte. Sa nu mai taie, ca altfel, vede ea. Nu a renuntat. Noapte dupa noapte, indura chinurile si batjocura materialelor. Insa ziua, intre degetele pricepute ale mesterului, facea minuni. Cu timpul, a ajuns sa se obisnuiasca, iar materialele au renuntat sa mai carteasca. Doar cand si cand, mai constituiau un consiliu, si hotarau sa o ia la intrebari. Nu-i fusese mila niciodata de ele. O meritau! Ea isi facea doar datoria. Insa de la o vreme incoace, parca incepuse sa se indoiasca. Si totul a inceput de la o bucata de panza. Ei, care taiase matasea cea mai fina, ii parea rau dupa o bucata de panza. Era o bucata mare, din care urma sa fie fabricat un steag. Insa era prea lata. Asa ca mesterul s-a hotarat s-o taie. Si a taiat o fasie subtire. Nu atat lacrimile, ci soarta fasiei a impresionat-o. Aruncata pe fundul unei cutii, fasia nu mai avea nimic din firava stralucire a panzei intregi ce fusese odata. Si astazi, pentru prima oara, le da dreptate materialelor. Isi alunga gandul, si priveste din nou in jur. Asculta. Liniste. A incetat harmalaia. Foarte bine. Nici macar sunetul mingii care se loveste de caldaram nu se mai strabate geamurile atat de murdare. De fapt, a venit noaptea. Dimineata nu se lasa mult asteptata. Mesterul vine mai devreme la lucru. Are de onorat o comanda substantiala. Deschide usa si geamurile pravalilei. Foarfeca se dezmorteste sub stropii de lumina, si se pregateste pentru munca. Mesterul o ia intre degete, si asterne in fata o bucata de panza. Aceeasi culoare, aceeasi voce. Era copia fidela a panzei de atunci. Si intr-o sclipire instinctiva, foarfeca se hotaraste sa nu taie. Mesterul mai incerca odata, insa in zadar. Se scotoceste prin buzunare, si gaseste un pachet. Scoate la iveala din el o foarfeca noua nouta, stralucitoare. Unsa cu ulei, de cea mai buna calitate fireste. Aceasta musca cu lacomie din biata bucata de panza. Dupa ce termina, mesterul ia bucata taiata, si o arunca la cos. Ia foarfeca, o intoarce pe cealalta parte, si apoi o arunca in acelasi cos. Apoi, cu un zambet cald, mangaie noua foarfeca. Cea veche, zace intre doua bucati de panza, de aceeasi marime. Muta, cu un aer obosit. Mult prea obosit.

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!