e un leviathan în trenul tinereții mele. are un cap mare, de pește, care vrea să mă sufoce. trenul e lung, albastru, accelerat sau personal, și merge la Craiova, târgul tinereții mele. leviathanul ăsta face ochiul mare și tace. altceva nu face... el e lung cât tot trenul în care de altfel a rămas blocat. eu mă fac că nu-l observ. deși i-am simțit mereu prezența, abia acum ne întâlnim față către față. dar nu ne spunem nimic, căci totul e clar. ce știu eu știe și el, și anume, Noul Testament...
și mai e și mama lângă leviathanul ăsta:
-Mamă, tu nu trebuia să fi în trenul ăsta! Ãsta e trenul tinereții meleee...!
și cobor... și nu mă uit în urmă, nu regret... intru în primul bar din Craiova care-mi iese-n cale și comand apă minerală făcută din aur topit. dau paharul pe gât și mai rămân numai cu banii cei mai mari și cu cei mai mici, căci cei mijlocii erau ăia din care am făcut apa minerală, căci mă otrăvisem cu ceva când construiam ziduri pentru viitorii daci liberi. îmi turnase un meșter. de fapt băusem din greșeală.