te port pe tălpi
te las în urmă dar te arunci înainte-mi
uneori înalt cu umeri de piatră și ochii de apă
nu treci ca noi din carne
te acoperi cu bătături vii
și te învârți pentru încă una
iar și iar rotund
așa începi tu pământule
cu noi

prin maruntaiele tale adulmecă neființa
în carnea ta
linii și culori cenușii aruncate în silă
de un pictor
căruia i-a trecut universul prin șevalet
și atât

pământule
calcă-mă
calcă-mă încet
să nu-mi trezești moartea