Degeaba este soare in văi și pe câmpii,
Degeaba strălucește-n reflexe aurii,
Nemesis stăpânește gândirea mea fierbinte,
Vulcanul ce nu poate erupe în cuvinte.

Afară bate vântul; în mine e furtună;
Nori negri grei de tunet încet-încet se-adună;
Se-apropie urgia ce-ar vrea să izbucnească
Dar buza-mi tremurândă nu poate să vorbească.

“Nemesis mă ajută să țes frumoasă pânză
Să prind în ea degrabă acea râvnită gâză
Ce a stârnit furtună în sufletu-mi curat,
Ce a gonit lumina și nori a adunat,

Amână izbucnirea de tunet și de fulger,
Acuma pentru mine fii înțeleptul înger
Ce propovăduiește curaj și cumpătare
Dară prefă iertarea în cruntă răzbunare!

Cheamă pe Arahneea – regina iscusinței,
Cheamă și pe Atena – zeița biruinței,
Așează-n mâna-mi dreaptă ca sabie răbdarea
Și-n stânga să-mi rămână ca scut îndemânarea!”

Ghimpele așteptării groaznic mă chinuiește,
Zâmbetul de pe buze încet-încet pălește,
În vine-mi curge lavă,puterea-mi e sleită –
De sete și durere mă zbat nepotolită.

Hai zboară către mine, în pânza mea pătrunde,
Să las otrava-mi toată în tine să se-afunde
Precum doi colți de fiară de sânge însetați
Ce intră-adânc în carne avizi și-nfometați!

Să simți și tu durerea și focul ce mocnește
Aprins de către tine în mine făr de veste,
Să bei venin și lavă cum am băut și eu,
Să fie răzbunarea unicu-ți Dumnezeu!

Pentu ca altă dată să te gândești mai bine
Când chemi norii și vântul și îi trimiți spre mine,
Când mă hrănești cu lavă și-mi dai să beau otravă,
Când vrei sa faci din mine a răzbunării sclavă!