Azi n-am să-mi scot indiferent cămașa
cea cu carouri roșii- vineții
ci-o să mă las vânat de băștinașa
ce stă ascunsă-n lanul dintre vii.

Să mă despoaie de orice valoare
și să-mi desfacă lanțul de la gât…
Sunt gata să-i dau ghiulul cel mai mare
Precum un zeu din slavă coborât.

Ca prea mi-am îndesat cu bani ciorapul
și prea am stat ca-ntr-un borcan cu spirt
tânjesc sa-mi pierd și inima și capul
și viața să mă-mbie la un flirt.

Lipsit de grijă să-mi împart ființa
profund imparțial în nord și sud
să chiuie în mine conștiința
iar eu - un dobitoc - să n-o aud.



Poezia parodiată

Cântecul obositului căutător de aur

de Mircea Dinescu

Azi n-am să scot din mânecă nici așii
cei sprâncenați, nici preot rumeior,
ci-o să mă las vânat de băștinașii
pitiți în lan gălbui de alior.

Să mă despoaie veseli de mărgele
și să-mi desfacă plosca de la gât
zvârlit în foișorul de nuiele
precum un zeu amirosind urât.

Că prea am morfolit în aur cizma
și prea am navigat pe-un râu de spirt,
tânjesc pe piept să-mi înflorească izma
și moartea să mă-mbie la un flirt,

Fără podoabe când răsare focul
cu flacăra curbată către sud
să chiuie în mine dobitocul
iar eu – copil de jar – să nu-l aud.