jocul ielelor

într-o zi L-am pierdut, cred
că a rămas cu un pas în
urmă, poate cu doi, destul
să-l ajungă umbletul nevăzutelor,
al flămândelor fără de chip întreg,
mereu în urma noastră, jinduitoare,
guri căscate cât nimicul de
toate nopțile, dogorind, dospind
molii cât luna cea roasă la
colțuri, învăpăiată în sângele
blestemat al pădurii, ajungă-vă,
strigam, ajungă-vă atâta
noapte văduvă, cu toate fetele noastre
vinete în așternut, goale pe dinăuntru,
când întinzi mâna să le
mângâi dai de văzduh, ajungă-vă tot
pustiul de rău, scoateți odată din
hăul vostru arzând toate
trupurile cele tinere, cu argint
poleite, încă mai e timp să
suflăm peste ele aburul vieții de sus,
de la El moștenit