O, ce hohot, nebun de râs, mă ia la goană
printre umbroase efemeride,
când iubirea, brusc, din ramă de icoană
clinchet cade-n porțelan de blide.


Măria Sa, Pia-Atra, răsare ca o lună,
luceferind menirii o aură ușoară;
în ochii-i scoși, îngerul cel singur pare că adună
o lacrimă de miere din foamea ta amară.
Poftă bună! Noapte bună!