privesc stelele prăbușindu-se în tornade de praf
icoanele de lumină cazând
și spărgându-se
precum pahare de vin aburind

am scotocit prin sertarele numerotate
de la 0 la infinit
un necrolog despre tine
în speranța că voi da de numele locului unde
în bombastica timpului cosmic
s-a deschis memoria universului în atomi
particularizându-te

nu am găsit decât rafturi de sticlă impecabil de curate
șterse migălos
pentru a nu da rod florilor de stele rebele
care-și cresc și acum colțurile înăuntru
fără certitudinea mâinilor sau tâmplelor
dintr-o pură existență pământeană

s-a rupt memoria mamei tale despre tine ca amintire
a locului unde steaua părinte s-a deschis în iubire
ca o floare de nufăr

doar în însingurarea cu gust de miere
curgând în pieptul meu
am uitat de certitudinea albei tale existențe și am început să te visez