Clipele au nebunia lor
Și timpul
Și distanța
Și oamenii.

Doar florile știu secretul nebuniei
Și copacii
Și iarba
Și păsările;
Pentru că ele nu așteaptă niciodată
Să hotărască rațiunea in locul lor.
Pentru ca ele nu știu decât sa fie fericite
Să traiască nebunia primului răsărit de soare,
Nebunia orizontului nesfârsit,
Nebunia vieții lor de o clipă.

Oamenii au insă rațiune
Și orgolii
Și, mai presus de orice, oamenii știu.
Știu ca dragostea poate aduce suferință,
Și atunci preferă sa raționeze,
Să ia iubirea la bani marunți
Și pentru ca nu e rațională, să o nege.

Oamenii știu ca fericirea are prețul ei,
Dar nefiind evaluabilă in bani,
Preferă pragmatismul unei afaceri rentabile.

Oamenii știu că nu sunt fericiți,
Dar nu vor să lupte pentru fericire,
Vor să le vină de-a gata,
Ambalată frumos și,
Mai presus de orice,
Fără consecințe.

Există insă și nebunia clipei,
La care cedează si cei care știu
Și cei care se tem
Și cei “raționali”.

Și nebunia inseamnă
Să zâmbesti unei flori,
Să pui mana pe telefon și să suni persoana iubită
Fără sa te gandesti: ”Dar rațiunea mea? De ce să las garda jos?”
Și tot nebunie inseamnă sa te urci intr-un taxi
Și să mergi o oră cu el ca să-l vezi 5 minute pe cel drag.
Și dacă adormi cu el in gând si cu un zâmbet tâmp pe față,
E tot nebunie.
Nebunia clipei in care ai ințeles că poți să fii fericit
Și că fericirea nu se contabilizează in bani, ci in zâmbete
Și nu se masoară in ore, ci in clipe.

Clipa mea de nebunie, cand am să pot să spun: “Te iubesc!”
Fără să-mi pese ce imi răspunzi.