Zboara tu, pescarus alb, cu visele mele,
Du-le departe de mine-n abis,
Sa uit de speranta, de spaimele rele,
Sa-mi plec iar privirea de jalnic proscris.

Ziua a fost, odata, candva,
Soare n-a existat, nu va fi.
Curata e noaptea in grea taina sa,
Zambitoare luna, cand va rasari.

Vreau sa fug, dimineata sa-mi pierd, dar raman
Sa indur frigul ce-mi doboara fiinta.
Sa-mi fiu propriul rege si unic stapan,
Imi strig, in gramezi de moloz, neputinta.

Se-aude un tren, mai duce cu el
Fiinte-obosite ce-si poarta povara.
Doar alb pescarusul si-un trist menestrel
Se-avanta in neguri si sumbra e seara.