Ani.
Din intuneric se naste zi,
apoi lumina moare-n noapte.
Ne trezim,
iesim afara si vedem soarele,
luna cu stele,
flori si alti oameni,
intram inauntru
si adormim la loc.
Visam ceva,
uitam ceva.
Plangem si suradem
catre cei de-aici.
Radem si ne intristam
spre cei de-acolo.
Credem ca ce a fost in urma
e totul pentru noi
si alunecam,
alunecam la vale
pe povarnisul alb
al cunoasterii noastre.
Apoi gata:
jocul se termina,
oglinda ramane goala,
doar cu flori,
luna cu stele
soare si alti oameni.
Singuratate
spre care nu ne mai intoarcem capul.

Iar daca n-am fi fost
doi
ar fi trecut degeaba -
atatia ani!...