nu știi nici tu ce vrei, ești buimac.
te învârți prin ogradă, posac,
mai ridici câte-o frunză, o lași,
către poartă mai faci câțiva pași,

te întorci, te înalți către cer,
nucul galben îl prinzi de rever
și îl tragi și-l apleci către-apus,
unde soarele-n umbre s-a dus

și în foșnet de seară, zălud,
îl închini cu de-a sila spre sud
unde pleacă, pe rând, călători,
guguștiucii și-n cârduri cocori,

poposești, apoi iar te ridici
și mai dai un ocol curții mici,
te strecori, cu aripi străvezii,
printre dalii și nalbe târzii,

către poartă mai faci câțiva pași,
mai ridici câte-o frunză, o lași,
te învârți prin ogradă, posac,
nu știi nici tu ce vrei. ești buimac!