agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-10-27 | |
TÃCERILE DE LA MARGINEA CÃRNII
scormonesc adevărul cu ghearele drumul meu către absoluta tăcere jucării, râzgâieli, nimicuri, nașterea tunetului în adâncuri tu te-ndepărtezi de adevăr dacă am putea descrie tot ce ne vine în minte tot ce ne macină carnea și interioarele moarte ce simplu ne-am naște de fiecare dată când plouă. tăcerile de la marginea cărnii nebunia repetată în cuvinte chipul tău care încă mă atrage nu știu ce aș mai putea cere nemișcării din seva pământului arborilor morți de secole păsărilor oarbe. pieptul meu supt de gândaci zgomotoși inima mea învățată de alții să vorbească pe toate vreau să le uit să fiu o bucată de piatră să mă macine nebunia și tristețea crăpături mari să-mi brăzdeze moartea să le umplu cu bucurii și distracții nocturne să privesc ceasuri invizibile și tot pe tine să te imaginez amantul piatră cu femeia lui piatră să mă zdruncine roțile mașinilor și să mor de bucurie când mă săruți sub frunzele parcului trecătorii să-și rupă tocurile în burțile noastre șopârlele să-și pună cozile la soare o,ce zile frumoase ne așteaptă ce moarte jucăușă ne va îmbrățișa de copii nici nu poate fi vorba pietrele nasc doar nisip. și ce binecuvântare să ne calce în picioare turiștii ce mângâiere senzuală broaștele țestoase să-și depună ouăle în noi mai toată vremea nemuritori și aproape o secundă triști. trenul face uuu!uuu! noi,la poarta doamnei marinescu promițîndu-ne prietenie veșnică ascultăm zgomotul subpămîntean al fericirii. născusem și îmi venea să vomit să mor și să îmi coasă pântecele mamifere preistorice ce știu bărbații despre durere?... eroi morți în lupte închipuite imaginez un taur cu penisul tăiat la nașterea monștrilor erotici imaginez viața ca pe un robinet din care curge sînge și din cînd în cînd câte o placentă înverzită imaginez tristețea ca pe cea mai bizară partidă de sex să te naști mereu din cele mai neînsemnate discuții să pari interesat de fapt să mori sub apăsarea propriei dureri să ți se pară o nimica toată suprarealismul să te joci și să-i faci pe alții să creadă că ești geniu să nu știi și să nu vrei să știi că „am pierit în pântecele matern al tunetului” sau că „ne iubeam adresându-ne numere” trăim în inima monstrului și inima lui înmugurește. se învârteau în jurul meu apoi alergau și mă chemau aș fi vrut să mă duc după ei deși nu-mi ofereau nimic era ca o vrajă deodată am simțit că înmuguresc ochii mi s-au deschis sub pământ era liniște și frumos oamenii se iubeau cu măsură mergeau la lucru dimineața seara se uitau la televizor făceau și copii cu ochi transparenți și picioare de plumb aveau un parc în care se plimbau în weekend făceau grătare cu ierburi otrăvitoare aveau un trai potrivit firii lor creșteau uneori aripi din ei bune de scormonit pământul căci cer nu era se mândreau cu miriștile făcute astfel era și un concurs se plătea în mii de rugăciuni pentru o pereche de aripi mai bune femeile obosite de nașteri nu se bucurau de acest privilegiu le creșteau capete de câini priveau de pe margine cum bărbații lor cu aripi răscoleau pământul practicam tăcerea pietrei nu încercam să mă nasc din ea o imitam doar în numele nu știu cărui trecut încercam să mă revolt nu filozofam mă îndrăgosteam des aveam reverii mistice plângeam frumos,înduioșător aș fi vrut să fiu bărbat să-mi pot privi plânsul din afară frumos mi-ar mai fi stat îndrăgostit de mine și cînd femeia ar fi murit bărbatul ar fi aruncat un ban în groapă ușor el ar fi găsit o piatră cu plâns înduioșător și i-ar fi vorbit despre ou. dacă o să mor să-mi crești copiii din grenadă sau din țeavă de pușcă sau pe cei din cokteiuri molotov cel mai bine ar fi să te îngropi cu mine odată să ne iubim cu o prietenie masculină ca aceea dintre Ghilgameș și Enchidu să lăsăm prietenia feminină să țopăie pe mormânt că,de,noi ca două spirite trecute prin foc și sabie cu mers de rață și râs de precupeață ne-am găsit să contrazicem negustorii de filosofie cine mai vrea să cumpere un sistem filosofic? hai,bre,că e bun și proaspăt cine mai vrea să nască un copil din grenadă sau din țeavăde pușcă să umble pe la școli și să se facă negustor vântul bate și e bine trenul merge repede și face uuu! uuu! noi la poarta doamnei marinescu promițându-ne prietenie veșnică. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate