Am prin mine un întreg prădalnic
Și mă zugrăvesc palate vechi,
Visul meu și gîndul meu hotarnic
N-are vorbe, plînge în perechi.

Renăscut prin munți ai seminției
Mai trăiesc o clipă de război,
Am uitat aici glasul mîndriei
Și-am să trec cu tancul peste noi.

Nu mai am nici ură, nici voință
Sînt sătul să mor un anonim,
Dar, nemaiavînd nici o credință,
Ne-a rămas războiul ce-l trăim.

Îmi zvîcnește viața-n al meu sînge,
Mîngîi nori de praf ce îi dezbin,
Îmi e dor în brațe a te strînge
Pușca-mi plînge însă a destin.

Iar prin gînd uman și provizoriu
Eu voi dezerta de pe pămînt,
Voi pleca tăcut și derizoriu
Să mă-nalț la gradul cel mai sfînt.

E alarmă. Lacrimi îmi bat gîndul,
Îmi iau arma, trebuie să plec
Gîndul meu îl las acum plîngîndu-l
Și spre moarte plec și mă petrec.