agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ sunt în corpul meu
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-10-31 | |
E cald pe continentele uscate
și toată miza e un pașaport, iar drumurile-s veșnic exilate cuprinse-ntre dosare și raport. Și doar fotografii și semne negre sub datele de rost și contrasemn și nimeni nu mai poate sta de veghe la vama dintre șoaptă și îndemn. Așa tu ai un pașaport cu date și-aștept să pleci în cursa ce-o pleca pe drumurile vechi și neumblate te vei cuprinde și te vei placa. Te vei răni pe flori de mărăcine, și semne ți-ai sădi pe fruntea ta, cum toată frumusețea-i în ruine în timp te vei cuprinde a uita. Prin gardurile-nconjurului de lagăr o umbră-a amintirii-ai să rămîi te va tăia ca pe un lemn, un joagăr, tu, emigranta mea iubită-ntîi. Și vor rămîne datele la mine, cu actele ce le-ai depus de mult și cum nu te mai pot acum reține, mă regăsesc în taină și te-ascult. Dar tot mă vor lovi direct în față ca pe boxeoru-ngenunchiat în ring și-aproape cu întreaga mea viață va trebui să plîng ca să înving. Voi cere pașaport spre a te vede, ascunsă pe la rude ce nu ai, eu n-am să pot nicicum a te mai crede nemaiputînd să-mi spui nimic prin grai. Eu tot te voi iubi ca pe scînteia ce norii îi apleacă-n ființa ta, am dat la lumea mea toată ideea în gîndul care-n veci nu vrea uita. Și-n vizita pe care ți-o voi face te voi găsi în tainicul fiord în care te-ai ascuns pentru a zace iubito, care-ai emigrat spre nord! Din umbra mea rămasă ca o umbră eu voi căta spre zborul ce nu-l ai cu toată amintirea care umblă să te găsesc, nețărmutit alai. Și nu știu de atunci voi recunoaște pe cea care ai fost aici, prin tot și dacă ai dorința de-a renaște, și dacă eu să te iubec mai pot. Din umbra aurorei boreale un gînd de vei putea să îl mai scrii vei plînge drumul urmelor pe cale dar n-ai să poți nicicînd să mai revii. Te vor cuprinde, nu mai știu, de toate și ființa mea-i o umbră și ocol, de cîndva ai să poți zbura, socoate, cum ai plecat ,călătorind spre pol. Regretul ai să-l simți cu-ntreaga ființă, ascunsă-gîndul trist împrăștiat, doar pașaportu-ți este o credință dar sufletul, în taină, zbuciumat. Eu ochii îi închid spre a te vede, te strîng pentru etern în mîna mea dar datele din pașaportul verde, mă tot grăbesc să spun că voi uita. Pleca-vei peste cîteva minute cu-această cursă care va pleca. Am vorbele ce le rostesc, mai mute, căci tainic te-aș ruga a renunța. Dar,tu, nu poți să spui două cuvinte, rostești doar clipa ce ți-o voi rosti și-n vorba ta e-un verșnic înainte înduplecat mereu pe a nu ști.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate