E cald pe continentele uscate
și toată miza e un pașaport,
iar drumurile-s veșnic exilate
cuprinse-ntre dosare și raport.

Și doar fotografii și semne negre
sub datele de rost și contrasemn
și nimeni nu mai poate sta de veghe
la vama dintre șoaptă și îndemn.

Așa tu ai un pașaport cu date
și-aștept să pleci în cursa ce-o pleca
pe drumurile vechi și neumblate
te vei cuprinde și te vei placa.

Te vei răni pe flori de mărăcine,
și semne ți-ai sădi pe fruntea ta,
cum toată frumusețea-i în ruine
în timp te vei cuprinde a uita.

Prin gardurile-nconjurului de lagăr
o umbră-a amintirii-ai să rămîi
te va tăia ca pe un lemn, un joagăr,
tu, emigranta mea iubită-ntîi.

Și vor rămîne datele la mine,
cu actele ce le-ai depus de mult
și cum nu te mai pot acum reține,
mă regăsesc în taină și te-ascult.

Dar tot mă vor lovi direct în față
ca pe boxeoru-ngenunchiat în ring
și-aproape cu întreaga mea viață
va trebui să plîng ca să înving.

Voi cere pașaport spre a te vede,
ascunsă pe la rude ce nu ai,
eu n-am să pot nicicum a te mai crede
nemaiputînd să-mi spui nimic prin grai.

Eu tot te voi iubi ca pe scînteia
ce norii îi apleacă-n ființa ta,
am dat la lumea mea toată ideea
în gîndul care-n veci nu vrea uita.

Și-n vizita pe care ți-o voi face
te voi găsi în tainicul fiord
în care te-ai ascuns pentru a zace
iubito, care-ai emigrat spre nord!

Din umbra mea rămasă ca o umbră
eu voi căta spre zborul ce nu-l ai
cu toată amintirea care umblă
să te găsesc, nețărmutit alai.

Și nu știu de atunci voi recunoaște
pe cea care ai fost aici, prin tot
și dacă ai dorința de-a renaște,
și dacă eu să te iubec mai pot.

Din umbra aurorei boreale
un gînd de vei putea să îl mai scrii
vei plînge drumul urmelor pe cale
dar n-ai să poți nicicînd să mai revii.

Te vor cuprinde, nu mai știu, de toate
și ființa mea-i o umbră și ocol,
de cîndva ai să poți zbura, socoate,
cum ai plecat ,călătorind spre pol.

Regretul ai să-l simți cu-ntreaga ființă,
ascunsă-gîndul trist împrăștiat,
doar pașaportu-ți este o credință
dar sufletul, în taină, zbuciumat.

Eu ochii îi închid spre a te vede,
te strîng pentru etern în mîna mea
dar datele din pașaportul verde,
mă tot grăbesc să spun că voi uita.

Pleca-vei peste cîteva minute
cu-această cursă care va pleca.
Am vorbele ce le rostesc, mai mute,
căci tainic te-aș ruga a renunța.

Dar,tu, nu poți să spui două cuvinte,
rostești doar clipa ce ți-o voi rosti
și-n vorba ta e-un verșnic înainte
înduplecat mereu pe a nu ști.