Tu fugi și eu m-agăț de orologiul ce ne-nvârte în haos
Încă un azi va putrezi-n trecut de-a timpului cangrenă
Aș vrea sfidând pe cel ce mă va lua cu-a inimii repaos
Un minutar să-mi taie obosit de nemurirea grea o venă.

Să curgă visul rubiniu în nopți albastre de iubire mută
Să guști pocalul care varsă amnezii prin clipele sărate
Să vezi cum infinitul șters de colbul zilei stelele sărută
Și curcubee de iubiri din alte ere de păcate să se-arate.

E trist când vremea-și ninge argintul peste gânduri grele
Chiar de fuiorul alb pătează lin a cugetului îndrăzneală
Dar e sublim când reveria-i tolănită în a nopții catifele
Și-n vălul insomniei te dezmierd, pe tine realitate goală.