Nu înțeleg de ce trebuie să fie lacrimi

De câte ori se deschide o portiță spre viitor

De ce trebuie mereu să am sentimente cu spini

Care apoi se transformă și izbucnesc în exterior


De ce de fiecare dată când mă apropii de tine

Tot felul de gânduri mi se derulează în minte și încep să plâng

De ce nu pot să accept și simpla bucurie de a fi bine

Parcă sunt prinsă în lanțurile trecutului ce mă strâng


Și nu mai pot respira și iar se deschide adânca rană

Și mă uit la tine,,,și parcă aș vrea să mă salvezi și parcă nu

Dar sunt departe de zâmbetul tău,,,de privirea ta calmă

Și mai mult de atât nu mă pot apropia de lumina ce-o emani tu.