într-o dimineață i-am spus tatălui meu
tată eu plec în lume să-mi caut norocul
te rog să nu te împotrivești nu fiule
știam că va veni vremea aceasta
l-am imbrățișat și în clipa aceea
am vazut pentru prima oară
ca îl intrecusem la statură
doar palmele lui le simțeam pe spate
mari cât depărtarea care avea să mă înghită
mama a rămas la fereastră să plângă
și cum stătea asa cu surioara mea în brațe
semăna aidoma cu madona si pruncul
de pe un relief de luca della robia
am stat o clipă în loc și m-am minunat
apoi casa se depărta tot mai mult devenea tot mai mică
și tata rezemat de stâlpii porții
părea un sfânt în vremea martiriului
numai eu urcam senin dealul
gândindu-mă la o iubire
unică
mistuitoare