Pe malu celălalt

după ce ai trecut /
în stânga Gârla,
cât te țin în lumină ochii
se-ntinde Lunca Raiului,
de cum sui malu,
imediat ce-ți înalți
de sub vad capu
zărești o stână
înțărcuită cu cruci
legate cu sârmă;
pe Taica Dumnezeu
chemând la ușă,
din când în când au putut să i se mai adune
în turmă, oile,
mânate cu blândețe
de la urmă
de Fiiciorul Său;
pe Maica Bună
cum stăruiește lângă pirostrii
să plămădească pentru cină o mămăligă și,
precum se țiu scaii,trei îngeri
ciobănești, jândind
la blidurile burdușite
cu lapte, brânză și smântână,

pe malu celălalt
sporit mai mult de maldări de gunoaie
din când în când, prin zațul putred, vara,
când se încinge raza morfolită
după ploaie, pe ici, pe colea, dacă scărmonești
c-un bețigaș atent, poate - și cu picioru cu grijă
dacă dai - găsești înciorchinate cuibuțuri de ciuperci,
ce-s singurele roduri din țărâna aceasta neotrăvitoare
în dreapta se năzar
din ce în ce mai neîncăpătoare
sălajurile Iadului,
pe lângă care hăiți
de lupi trebăluiesc
fără vreun spor.
dacă nu-și pot
de vie mânca
spurcată carnea
stârvurilor lor

știind de puntea
care leagă peste apă
un mal de altu
că-i dărăpănată,
pe care se încumetă -
s-o-ncalce
numai când primăvara Gârla
e umflată,
mănat de Tată-Său
la lupi cu treabă,
Copilul Ciobănaș
o-apucă pe de-a dreptul
peste apa dezghețată
să-ntâmpine degrabă
dintr-acel nărod
cu firea sa rătăcitor
vreun lup întors
la dreapta oilor
corvoadă

de-abia-n amurg
zgonit și-n hohote
jelind de greul crucii
pe care-i pironise
trupul plăpânzit,
însângerând din fiecare stropuleț
clătit în lacrime
oglinda Gârliicea sarata, trecu
pe malu celălălt,
napoi la Stână,
lăsându-se în poala Maicii Sale
Frânt















Oameni de câmp

scormoneau de zor prin tărâna
încă înțelenită în sloiuri
de cum mijea a primăvară
până când se lasa târziu
târziu toamna-mbrumată
de dimineata
ades până se îndura somnul
și osteneala să-i mai domoleasca
se canuneau cu mic
cu mare sa-si implineasca
din timp agoniseala
vremurilor pacatoase

mureau pe ei
dar nu se-ncumetau
să-și păsuiască
măcar pe la răspântii
căznirile-numai mălaiul
de-o fi ca să le iasă;
din iarnă, alt chip...
...numai așa
de când se știu
se-ncredințaseră
că vor putea răzbi
că n-or să piară
șubreziți de foame
rânceziți
prin scorburi de troiene

sub cerul înserării
viscolit, lăsandu-si slobozi câinii
pâna în zori, ca singuri sa se hărănească
se-nghesuiau, prin fumul vetrei
răsucit în horn,
cu toții într-un bordei
dar mai degrabă de a ațipi
dădeau din suflet seama
prin rugăciuni
lui Dumnezeu
pentru bucatele și
vreascurile mistuite, apoi
lungindu-se care pe unde
încapuseră în strâmta tuturor odaie
fără să uite,însă
semnul Crucii
din tălpi până în creștet
și peste umeri să îl pomenească


chiar dacă,
înfiripându-se cu iarna
-n toată casa
în așternuturile încalzite
făcând risipă,
moliile vremilor se-ndestulau
cu fiecare grăunțel poftit
din toată agoniseala lor
trudită an
de-a an.































Apocrifie

lăsați bisericile
noaptea deschise,
de se vor trezi în noi
însângerați ochii păcatului
să avem unde
ne ruga
în liniște -
- nu putem ști
niciodată când îi va veni
fiecăruia rândul
remușcărilor disperate

sfărâmați lacătele
care ferecă noaptea
bisericile -
- cei mai mulți
dintre cei răi
nu se vor putea mântui
decât după miezul nopților,
fără spovedania de-dinaintea vreunui preot
fără vuiet de clopote
fără imnuri îngerice;
poate numai cocoșii
vor trâmbița răgușit
ispașirea inimilor lor
înfierate


aruncați la gunoi
din biserici podoabele
de care duhnesc
până și altarele
iar teama
câ cei sărmani le vor prăda
atunci o să dispară

lasati Biserica
noaptea deschisa
si goala
ca sa se intoarca in Ea
cei rataciti prin bezna
sa afle lumina.



Smochinul Blestemat

pune-te in scoarta copacului
si-i fi coroana
impodobita cu daruri nestemate,
fi ramurile lui
aplecate spre Pamant,
daruind tuturora
vrednicia sevelor tale


... dar tu,
de-ai fi
in scoarta acelui copac
roditor, sigur
ti-ai manca pana si frunzele
spre a-ti hrani radacinile;
ti-ai inalta crengile
pana la nori,
sa nu se atinga
nici pasarile cerului
de fructul tau!



























Ademenire


mă-nvart în jurul iadului
precum fluturii noatea
în jurul focului






































Luciferire


intregul iad s-a aprins
in sufletul meu,
arde-n launtrul sau Dumnezeu,
o lacrima, numai, ar putea stinge
acest rug blestemat,
insa vapaia intregului iad,
n-ar putea reaprinde
iubirea in inima mea.











































Foc ispășitor

pe campuri veșnic verzi,
pe drumuri prăfuite
mă-ntorc pe dara Liniștii
de fiecare dată
același
într-același loc.

culeg din zbor
crescute printre raze
perechile de aripi
rătăcite-n somn
și le-mpănez
în vise.

din ochi în ochi
nu dau o raită
cerului, lăsand în urmă tot.

‘nspre zori de-abia
m-așter pe malu-
-nsingurat al unei ape
să-mi curățesc
cu stropi de lacrimi
rănile-ncleite-n sange
și sangele-l clătesc
de răni
‘ntr-același foc.















“Gorasu mamii”


eram fiul tau, mama,
demult
si-n fiecare dimineata tu
il rugai pe ingerul casei
sa ma pazeasca
de furiile ceresti
si de toti cainii
slobozi din lumea asta.


pe pamantul proaspat, descult,
alergam fluierand,
prafuind ulitele satului nostru,
cainii slobozi ma ocoleau,
cand le ieseam in drum
si ma intorceam nevatamat, mereu,
la tine,
acasa.






















Nu-mi găsesc larg


nu mai vreau diminețile
să mă trezesc întenmnițat
sub moluz, în burta acestei Fiare
numită politicos
oraș

țăranul din mine,
mă cheamă prin vene
să hoinărim
desculți pe izlaz.

nu-mi găsesc larg
printre oamenii aceștia
crescuți în vitrine-
-rad de mine
cand mă văd
alergand
desculț pe asfalt.

,, ce-ar fi, mamă,
să-ncerci să te liniștești
tu, nu mai pune la inimă,
că nu-i bine,
nu-i bine
atata necaz’’
























Pastere

Prin crapaturi de zid,
privind in miez de zi
lumina – Frumoasa-Ti este,
imi spun mereu, Gradina.
sub Cerul, fluturand in inaltimi,
fara pilastrii,
De ce-am uitat
sa ung in noaptea aceea
cu sange
pragul casei?



Pustiu in suflet, precum Luna
de viata,
Ma paste acelasi dor de moarte -
-n fiecare dimineata.



















Revers

voi ati iscat iadul,
eu doar il traiesc,
caznindu-ma, nevrednic
macar aici,
in dreptul meu
sa-l sting
chiar si cu lacrimile inutile
ale acestui vers.




































Mantuire deliberata


daca am fi macar in vis
precum ne-ar fi fi fost viata
nestiind ca si moartea
exista, singuri si lucizi
ne-am varsa vipera
incolacita in jurul inimii
prin vene; ne-am spala
de pacat sangele
chiar in propria-i voma.



































Inalucire


sub talpile reci
se-nmoaie Pamantul
fierbinte
sufletul, aburind
prin retina
se revarasa, baltit
in suvoaie de lacrimi
si se face apoi
intuneric, din Cer
pana in oazele
cele mai ferite
ale inimii.































Frati de cruce


sa ispravim
cu vietile noastre
prietene
biserica, la temelia careia
prin nastere
i-am fost ziditi,
sa-ngenuchiem, rugandu-ne-
-n launtrul ei
zadarnici
apoi sa murim
precum ne-a fost
binecuvantata fiecaruia Crucea.































La poalele Golgotei

m-astern pe cruce singur
istovit de drumul necredintei,
indurerat de sensul Golgotei
ce ne abate tot mai mult
din Calea Mantuirii,
m-am rastignit de-atatea ori,
batandu-mi singur cuie
in sange, muindu-mi, insetat
de suferinta, buzele
in ranile baltite


la capatul Calvarului
vieti-mi, mahnit
imi voi infige crucea
la poalele Golgotei
sa-mi rabd
cu neputinta
durerile desarte
din suflet
sa-mi plang
fara speranta
destinu-mi
neimplinit.




















Purgatorii


din murdaria duhului
acestei large lumi
scarbit
extrag, precum margaritare
din gura porcilor,
poeme.


































Tumoare albă

e o boală a creierului,
de care suferă inima.
e o boală a inimii,
de care suferă sângele.
e o boală a sângelui,
de care suferă trupul.
e o boală a trupului,
de care suferă sufletul.

sufletul e o boală a creierului.

















































Semăn cu sufletul meu

semăn cu timpul , mai mult
căznindu-se să se infiripe
în măduva crucilor
înălțate peste mormintele
calde încă, cu miliarde de clipele murite,
trăite sub formă
informă de om
semăn cu fiul meu,
care, poate, nu se va naște
niciodată, cu rănile din sângele
strămoșilor mei – pesemne nici acum,
în inima mea, nu-și vor găsi
limpezimea albastră – semăn și cu...
... he,he,he Dumnezeu,
dacă m-aș lua după vorbele
altora, mai evrei

semăn, semăn mereu
cu sufletul meu.


















Tristețe fără leac

nu era doar...
... mai era și altceva,
nu știu ce? oricum...
... nu contează.
inima lui îl mințea,
creierul lui îl mințea,
ochii lumii,
dar el, el nu s-a trezit
încă – doarme și visează
ceea ce n-ar fi trebuit
să i se întâmple.
o!, nu! Nu!,
vă înșelați!
nu era el
cel pe care l-ați zărit
umblând buimac
pe străzi ca un fluture
de noapte în zori;
era doar umbra lui
- câte o dată, sărmanei,
i se urăște să-i zacă alături
și-atunci o ia razna,
de una singură, pe de-a dreptul,
printre blocuri
și iese pe străzi
să vă mai vadă.

pentru că lui
îi e silă de voi.









Ași putea

Ași putea despre moarte
vorbi o viață întreagă,
la capătul căreia
n-ași isprăvi
acest subiect
în van, aș putea
muri, chiar,
câteva luni, câteva zile,
câteva ore măcar,
să vă înveselesc,
mai ales pe cei
cărora acest subiect
le face greață,
aș putea ucide, poate,
pe unul dintre voi,
ca să se adeverească
gândurile mele
în fapte; ce ziceți? mă...
... credeți sau nu mă...
... măcar acum,
în al doiș’pelea ceas,
când sunt în joc
viețile voastre
multpreanevinovate.






Un dinozaur mic și verde și singur

monstrul s-a ivit
din ou chiar în mijlocul străzilor
și e timid
ca un înger,
vrea să facă un pas,
dar încă nu știe
că știe să meargă,
să se înalțe ar vrea,
dar nici să zboare
nu știe
că ar putea

monstrul e orb
și nu-și poate vedea
însângerată privirea,
e mut și nu-și poate urla
iadul din inimă,
monstrul e surd
și nu poate asculta
rânjetul fiarei, ascunsă
în inima sa

e un monstru mic
și verde
și singur,
prea singur ca lumea
să-l poată surprindă
în ea.
















Dimineața

dimineața, de fiecare dată,
parcă vin de la altă înmormântare,
și respirarea mea are ceva, așa,
ca un miros de hoit,
apoi...
... renasc în asfințit,
din ploaia de seară,
ca o ciupercă...
... selenară.