Cad din cedri cerbi liliachii,
Foamea și dragostea,
Smalțul aurit al norilor --
Mereu acolo,
Ca și Mitul Peșterii.

,,La vita e bella” repeți tu,
Cu buzele altei fiinte,
Þie-ți suprapusă
Ca-ntr-o nevroză de destin.

Ne îmbratișăm cu liniile palmelor noastre,
Până la durere,
Până la limită.
Tu strigi ,,Doamne ajută!”
Eu murmur ,,Te cred…”
Apoi urlu în mine,
Fugară,
Într-un alt orizont cultural.