În singurătate dorul mă apasă către tine
lumea își derulează încet privirea abătută
Indiferența ei îmi rupe dinții
îngerii biciuind adorația magilor
iadul se cască în trupul scorojit
când crizantemele îmi înfioară tălpile
privirile se pierd în ceruri
mereu visez între cele două puncte abisale

corpul tău pătat își răsucește granițele
pe asfaltul încins de`atâția pași ce l-au călcat
norii să-i stingi când doar...
lumina ochilor mei îi ține aprinși
și soarele în spațiu se pierde-n moartea lunii
un criminal fără faimă…