perdeaua

o perdea bizară mi se lasă peste retine când mă gândesc la orașul galați
cu doisprăzece ore de drum șerpuit și ațipit în amețeala munților
a orașelor rulate, străbătute din noaptea zorilor până la noaptea nopții
o perdea tristă

cu ferestre spre interior când în orașul triunghiurilor de ape ajungi înțepenit
când nimeni nu te așteaptă acolo, când repeți în toi de noapte
scene tehnice pentru reprezentat inimile palmelor noastre
de artiști blamați


la șapte dimineața masa e luată și plapuma trasă de pe noi
și perdeaua


văzusimțu’

multe lucruri se văd, altele, multe, se simt
acasă, noi n-avem nici măcar un portar
sau un câine de pază, ceva care să-i oprească pe boschetari să ne spargă cabinele și sala

în galați dramaticul e păzit de gardieni îmbrăcați
în kilograme de arsenal

simt cum orașului acesta înnoptat începe să-i fâlfâie încă o perdea ciudată, când
cer ospătăriței să-mi aducă o mâncare de care încă n-a auzit

când vânzătoarele privesc prin mine ca și cum aș fi însăși perdeaua bizară
ce mă bântuie, parcă am vorbi o limbă diferită pe-același grai, însă de neînțeles
și cameristele își găsesc de lucru din oră în oră prin odaia mea

în orașul acesta nimeni nu îți zâmbește, nimeni nu te privește decât
de departe, iar zâmbetele revin jucând o remiză de ping-pong
după regulile gesticii coatelor date pe față și pe spate și ce-i cu asta și
ce-ar putea să-mi pese mie dacă aceste multe lucruri se văd
și multe altele, încă, se simt



văzusimțul perdelei

cu puteri nebănuite și cu forța unui vulcan îmi joc meseria în degetul mic
al piciorului care mă plimbă șchiop apoi, ca o briză ajung cu ochii închiși,
pe urmele pescărușilor țipători la dunăre, n-a trebuit nici măcar să găsesc
statuia lui brătianu care mi-ar fi arătat portul și marea întindere de ape




înainte a se sfârși parcul plin de câini și frunze
cu marea elice în frunte
mă opresc o clipă în fața farmaciei să privesc într-o fântână secată
și mă simt fata pe valuri cu trup de bronz părăsit



rămân pe faleză mai mult decât s-ar fi căzut
cu ochii spre port și spre cer, cu veselia țipetelor de
pescăruși cerșetori de afecțiune și grăunțe




alții dintre noi s-au simțit pescari, prin galați
alții, navigatori, alții aleargă de unii singuri
de-a lungul falezei

mie-mi ajunge că respir aer de fluviu
că m-am întors ca un somon la apele despre care atunci
când vorbesc, poți crede că nu există
sau că or fi existând, înghițite de vreo perdea bizară a văzusimțirii
împreună cu pescărușii și-mpreună cu toate acelea și cu altele din acestea



dar se știe că pescărușii poartă gânduri albe pe aripi
iar dunărea galațiului e de-un albastru cum n-am mai văzut vreodată

a href="http://photobucket.com/" target="_blank">


acum să mă ierte și cititorul fiindcă la sfârșit de poem
n-am să trag perdeaua aceasta bizară
și să declar deschis dacă am ajuns la galați vreodată
ori am inventat, cine mai știe de ce, toate acestea
în timp ce priveam câteva imagini cu orașul unui fluviu minunat
găsite, cine mai știe de ce și cum
prin aparatul meu de fotografiat




















_________________________________
iar fotografiile trebuie că-mi aparțin, de vreme ce le-am găsit, taman în aparatul meu