Murim și ne place (lui Ciprian Voloc)

Vuiet de flori pierdute-n scânduri,
Carnea încet mă scoate din rost…
În timp ce-mi caut talpa alunecării-n vecie
De sub ochii ce nu au văzut și-au tors…
Tăcerea-mi pare acum mai vie.

Le privesc cum îmi fură cerul
Și gura ruginită a lacătelor nerostite
Luptându-se-ntre ele, păsări cu aripi albe,
Cu gheare de aur ca pământul negru…

Flamura ce-mi învelește trupul
În sensuri, fumegă și tace,
Ani la rând, căutându-mi rostul…
Murim și ne place.

Mă transform în lemn de bucurie
Căutându-mi cuie…
Unghia bătrână împletindu-mi degetele
Mă trece.
Murim și ne place!