Oftatul tău a rămas pecetuit
pe fiece moneculă a buzelor mele,
Ca ecoul clopotului din inima mea,
Ce a bătut de trei ori...
O dată pentru vorba ta plină de lumină,
O dată pentru sufletul tău plin de întuneric,
O dată pentru cimitirul din creștetul
stâncii, unde mi'am așezat dorințele...

Doar tu,
Icoană râului din ceruri,
te'ai scurs plângând în plasma neființei...