Iubire mult prea multă am pretins,
Ca o lăcustă peste lumea asta.
Din când în când, credeam că m-am desprins,
Gonind cu mine, poate și năpasta.

Prea mult te-am asuprit și-ai fost mereu,
Lut frământat, pe drum schimbat în tină.
Am vrut să-ți fiu pe cale curcubeu,
Sau cuibul liniștit într-o grădină.

Dar te-am trădat, iubindu-mă cu zarea,
Răzleț eliberat de Craiul Vânt.
Doar colb înalț când răscolesc cărarea
Îngustă spre uitatul tău mormânt.