nu contează cât de mult ne iubim
atâta timp cât peste tot pe unde trecem rămân
semne doveditoare că nu ne urâm. umbroasele maluri
zeifică la nesfârșit pe sub sălcii urma adâncă a râului.
contează urma. nu mai contează cât de rupte sunt coastele rupte.
orice fractură creează spații în plus. orice spațiu în plus
anunță alte fracturi. urmele lasă urme.
grămada de vreascuri a lăsat în urmă
vârtejuri de frunze și fructe. urmele-și caută urma.
vreascuri pe sub copaci. fum pe la ochi. dogoare în palme
și puțină cenușă în câmp deschis. case în soare
cu beciuri adânci în pământ.
diminețile reci încălzite la foc mic. spaima
de prima brumă a iepurașilor fătați într-o înfricoșătoare
zi de iunie în fojgăit de insecte-n lucernă.
urma lăbuțelor dând foc la brumă. urma împușcăturii
împrăștiind sânge pe brumă. fuga urmei din urmă.
poteci despicându-se prăpăstioase de-a lungul
urmelor fără de urmă lunecând în despicătura
altor poteci,
fugărindu-se zile și nopți, zile și nopți fugărindu-se.
stoluri de grauri fără alte urme decât cele oglindite milităros
în apa bazinului. totul devine urmă vizibilă
gata s-o ia oricând invizibil pe după colț. talpa
ajunge unde ajunge și își detestă urma.
orice urmă în cele din urmă neapărat revine să-și
devoreze forma ce a lăsat-o pe drumuri.
maluri privindu-se-n apă, maluri-ponorâturi adâncind urma apei,
adâncind trecerea fără de urme în căutarea urmelor
lăsate de pești prin apă. ah, de-ar lăsa peștii urme
apa ar părea brodată cu umbre solzoase,
apa s-ar rostogoli ghemotoc și am lua în căușul palmei
apă apoasă cu urme prelungi, având consistența unui pumn de râme.
grauri. vreascuri. străfulgerări în bazin.
cine o ia la stânga, cine la dreapta, cine oriîncotro își asumă și urmele.
urmele ca urmare a șirului de urme lăsat de prima
și ultima urmă a cărei strivitoare proiecție suntem.