Printre foșnete străvezii, mirosul inimii tale îmi ajunge
la nări:
te am în brațe, te sorb din minutele noastre,
Să-mi fii fantoma între stelele de pe plapumă…
Tu să îți construiești constelația,
Eu să dau tonul păsărilor de noapte
Să-ți cânte ode imaculate
pe templele declarațiilor noastre...

Trezirea dintre adevăratele curbe ale vieții
Mă face să citesc clipa cu tine.
Mda, iar și iar și iar
Și iar și iar și iar și iar și iar…
Pe pereții stropiți cu var
sau dispersit
În hieroglife paranoice și disperate.
Dar nu contează.
NU.
Să-nnebunsec, doml`e!
Să-nnebunesc!
Altfel nu pot să fiu
decât
decât
aia ce privește dintre gratii afară
la oamenii liberi,
de sentiment!