ÃŽn mii de spori mă-mpart gonind spre tine,
cu necuprinsul ochilor să te pătrund;
icoana ta mă arde, cuvintele-s puÈ›ine,
şi aş vrea în amintirea ta să mă ascund.

Tresaltă răscolit rubinul stins
pe împietrirea Verbului din vers;
din Ametist azurul clipelor desprins
mai dăinuie în tremurul dispers.

Deşertăciunea-şi fecundează colÈ›ii
când fără tine Calea rătăcesc
şi-n zarul spart nu ştiu cărarea sorÈ›ii.
Când eşti cu mine nu ştiu să iubesc...