prietene, cu mărinimie ne supunem apelor în cercuri vaste urmându-ne trecerea
această femeie care stă în fața ta are conturul șters
fii liniștii departele meu fii surâsului umbra-mi
fără de margine rostitor de tăcere fără de chip ziditor de penumbră

cuvânt, invizibilă rană, câte vămi ne ajung să plătim inutilul
această femeie care stă în fața ta are conturul șters
resemnare umilință blândețe coajă de fruct mușcat cu nesaț
să vorbească orbul care simtă lumina despre înserarea născând preatârziul

oglindă, vis cutreierând depărtarea risipită îndeajuns
această femeie care stă în fața ta are conturul șters
tărâmuri cu parfum levantin eșarfe grele conduri de mătase
fără de har o umbră mi se așează pe piept

iubire, stelă cu suflu de liră tăinuind confuz o secundă esențială
această femeie care stă în fața ta are conturul șters
nu e nicio teamă aici e doar elian care îi cântă fiarei înainte de a fi devorată
cu îngăduință ne apropiem de zei un soare aproape uman dăruindu-le

prietene, treci mai departe, este aici o pată de sânge strălucind într-un perfect întuneric