Indubitabil, geniul meu atroce,
În slalomul prin soarta efemeră,
N-o sa îndure irizări de seră
Și-ntr-un târziu, prolix, o să invoce

Șuntra mâniei, fără manieră
Și fără șovăieli solemne-n voce,
La orice comentarii echivoce
Crescute-aleatoriu de-o himeră;

Iar forfota bombastică pe care,
C-o vanitate surdă, dintr-o mie,
O port ca pe-un baston în tărtăcuță,

O va pazi statornic pân'-apare
ÃŽn forul interior vreo nebunie
Șoptind elogii de la Aghiuță.