CREAÞIA

E replică la luptă,
Hazard nestăvilit
Mă bate-n viață,
Al meu iubit.

Bizar e omul ferm
Ce-și cânt în jar,
Plină de mare farm,
Mă lasă cămătar,

Sunt frânt de luptă,
De iarba verde
Și de femeia cruntă,
Cu ochi de iude.

Ce curg în șir pe mine,
Mă luptă dumirire,
Căci ești piatră în sine
Ce curge-n amintire.

Lovește-mă frumoaso
Cu-al tău nesaț nețărmurit,
Ascultă tu simandicoaso,
Ce spune al tău iubit.



Marchează-mi locul,
Cu-ofranda ta de hob,
Mărită-ți corpul de mascul
Căci nu te cred un bob.

Îmi spui tu vorbe
De iubire sacră,
Cântate-n colț de babe,
În șoaptă gura mi-e acră.

Mai mușc a tale mere,
Oprite-mi sunt de sus,
Și lupt cu tine-n sfere,
Bucurându-mă nespus.


E lacrimă falsă și rece
Căuș e palma goală,
Ce stă să strâng-a pace,
Prinos de spartă fală.

Mă legi de al tău
Suflet ce curge în mister,
Mă miră curgi în hău,
Nu-mi pasă că sunt fier.

Căci sunt șarade proprii
Ce greu mă lupt cu ele,
Apasă fruct de lotrii
Și muget de nuiele.

În șoapta-ți curg,
Mă culc a ta uimire
Safir de ape-n murg
Și gura-i nemurire.

Ce scurtă-i nemurirea,
Mai greu mă lupt
Cu ea în larma grea
Mă bate că sunt rupt,

De soare și de vânt,
De apele ce curg
Și-mi fac avânt
Al meu bun Demiurg.

Nu mai săpa iubito,
Degeaba-i munca ta,
Ascunde-mă rănit-o,
Acolo-n umbra ta.

Te minunezi de basme
Ce le auzi la guri
Străine, mă ascund de lume,
Pe cap port lauri.

Căci câștigat-am lupta
Și ai plecat în trombă,
A mea este reduta,
Și nu o vând pe robă.


Mărită-ți e uimirea
Din luptător ce sunt,
Nu mi-am plecat privirea,
Spre pumnalu-ți bont.

Nu-i armă încă-n lume
Să mă învingă-n luptă,
Și nici vrăjmaș pe nume
Să-mi ia averea toată.

Doar tu domniță dragă,
Mă bagi în sperieți
Și inima mi-e largă,
Mă dor ai tăi scaieți.

Căci la privirea caldă
Și vorbele fierbinți,
Mă vând femeie fadă,
M-arunc în ai tăi colți.

Mi-e dor de nemurire,
Plăcerea-i doar a ei,
Sunt tot numai uimire
În poala dumneaei.

Mă macină căldura
Și uit unde mă aflu
Căci sunt doar mușcătura,
Ce urcă ușor dealul.

Sunt mulțumit de luptă,
Bizar îmi este locul
Căci sunt nuiaua înțepată,
Granit îmi este blocul.

Marchez precum un câine,
M-așez comod pe locu-mi
Și mușc a ei minune,
Din ochi îmi pică lacrimi.

Sunt iarba verde
Ce stă covor, se lasă
Călcată de un fade
Și e cu min-la masă.


E jar mărite faur,
E jar în culmea-ți
Și ochi de maur
Coroana ta de laur.

Ridică-ți tu privirea
Și jale curgi,
Mai rea făcută-i lumea
Cu joc aprinse rugi.

Mister între alese,
A tale plete blonde,
Cuvintele-mi sunt șterse
Și zbor ușor zălude.

În spume sar șampanii,
Ferice sunt eludii,
Broaște cântă în cranii,
Și îmi vorbesc de zodii.

Mai rar mă bați,
Pufoasa-ți mână,
Mai mângâie abați
Și rupe a lor splină.

Pe car mă sui
Și cai mă trag,
Tu la ureche spui,
Vorbe de drag.

Alegi să iei un dar,
Pe suflet să îl smulgi
Nu poți, nu ai har,
Și nu te urci pe giulgi.

Mărită ești iubire,
Căci lupta nu-i ușoară,
Ascunse-n nemurire
Mă dor, mă doboară.

Ce culme vrem s-atingem,
Căci nu cunosc iubirea,
Ce gâturi mici ne frângem,
Ce cruntă-i despărțirea.


Batali cu coarne dodii
Se bat în spăngi,
Ascult de-acum elodii
Oamenii-mi sunt dragi.

Oare cunosc eu viața
Ce nemurire-mi dă,
Ascult tăcut romanța,
Urechea mi-o dezmiardă.

Frumoasă e cântarea
Căci de la tine vine,
Mă bate cu iubirea,
Ascultă și la mine.

Vorbita-ți calm iubire,
În șoapte cabotine,
Dar tu mă bați zeire,
Să mă întorc la tine.

Deschide-mi poarta
Mai largă e iubirea
Nebună ne-nfrânata
Și frică-i e pieirea.

Ce rece-ți răsuflarea
Mă bate după ceafă,
Ascultă-mi tu iubirea
Și bea a mea carafă.

Mă cunun cu fiara,
Cu colții mă pătrunde,
Aștept cu frică seara,
Mă-mbăt cu vin de dude.

Palate le visez
Pe toate eu, le am.
Nu pot să maleez,
Mă bate-n ham.

Mai lasă-mi clipa,
De ea nevoie am,
Nu-mi rupi tu aripa,
Căci eu pe nor zburam.


Þi-e ciudă frumoas-o,
Căci vie ești în veci
Și ușor mai las-o
Cu-atale buze reci.

Nu mă-nfierbântă,
Visez cu ochi mari.
Lovește-mă cu bâtă,
Din pomi cei mai tari.

La sânu-ți plin de lapte,
Am ațipit mă iartă,
Sunt obosit de lupte,
Dar mă trezesc pe dată.

Tu tânără fetiță
Iubită iar vei fii
Și ochi tăi de cață
Nu vor visa stafii.

Iată-mă-s în carne,
Mă zbat, te prind.
Pe-atale perne,
Oasele le-ntind.

Și lupta-ți începu,
Iarăși mă cuprinzi,
M-așezi numai în țepe,
Mă legi, strâns de grinzi.

Pe coaste-mi ungi,
Parfumu-i doar al tău,
Cu gheare mari și lungi
Sărutu-i doar al tău.

Ce minunată-i viața,
Ne contopim cu vraja,
Mă lovește cața,
Păstrează ușor marja.

Lumina pâlpâie, ușor
Pe la ferești ea trece
Pe-albastru este nor
Alb pufos și rece.


Încearcă-mi apa,
Nemuritoare dulce,
Nu mă lua cu grapa,
La vale ea mă duce.

Te țin iubite strâns,
Al meu vei fi mereu,
Dar somnu-ți este uns,
Nemuritor și greu.

Oare de ce mă bate
Atât de dulce ’Zeu,
Mă țin ca de un frate,
Acum este al meu.

Al tău frumoasă fată
E sufletul duios,
Să nu rămâi marcată,
De corpul cel frumos.

La abur tu te uită,
Căci asta este-n om
Și vei rămâne mută,
Că nu te-ai născut pom.

De om, greșit stăpâne,
O noapte de ți-am luat
La cazne tu mă pune
Și nu-mi lua, pe băiat.

Nici nu ți-am dat,
Tu ai furat din mine
Ce ți-a fost luat,
Așa rămâi minune.

Îl vezi pe el stăpâne,
E copia-ți fidelă,
Te rog nu mă răpune,
A mea nu este fală.

Ce zici că faci în rugă?
Mă conjur stăpâne!
Nu apelez la fugă,
Căci mi-e rușine!


Acum tu, desfrânat-o,
Îmi ceri ca să te iert!
Tu singură ți-ai luat-o,
Nu pot, să nu te cert!

Mă ceartă căci accept!
Nu pot să-mi iert păcatul,
Căci e al meu ce-i drept,
Dar el, de ce săracul?

Ajungi cu greu la mine
Prin el, ai mare har!
Să mă gândesc la tine?
De el tu n-ai habar!

Gândește-te stăpâne,
Pământu-i tare greu.
Hai fă doar o minune,
Te rog, stăpânul meu!

Cum vei plăti,
Căci supărarea ta
Se lasă după gratii
Și ai s-o uiți, tu plata?

E greu să judeci,
Când sunt atâtea
Pedepse te prefaci,
Că-i grea minunea!

Aruncă-mi mie lațul,
Și trage tu cu mâna ta,
Ce crezi că e blestemul?
Rezolvă și ia-ți plata!

Mărită fetișcană,
Ce bine, chiar ar fii
Și simplu să dau mană,
Dar nu mă lasă profii.

Nu ești stăpânul?
Mă rog la barba lui
Să îndulcească aleanul,
Viața e a dumnealui!


Mă rog e drept că dau,
Creez pe barba mea,
Degeaba eu nu stau,
Nu te băga pe lege mea.

Unde ești tu nu-i lege
Și judecată dreaptă!
Te rogu-te tu drege,
Pentru a mea faptă!

Să iau doar suferința,
De îți trezesc bărbatul
A ta este căința,
Al tău este păcatul!

Tu face drept
Și cum vei crede.
Ce este-n fapt,
Cu greu se vede.

E drept, cântăriu-oi
O șansă să îți dau,
Cu ochi să stai pe noi,
Căci îngeri ascultau.

Asemenea eu mă rog
La îngeri să mă ierte,
Și dau al meu zălog
Þie doar, părinte.

Te iert acum femeie,
Îmbrățișează-ți soarta,
Păstrează a ta cheie,
Te rog, nu greși poarta.

Mărită-ți este șansa
Ca să mă ai pe mine,
Mă ți legat cu ansa,
Căci sunt a ta minune.

Călătorește rogu-ți,
Cu gândul lângă mine,
Eu te feresc de toți,
Pericol, ești de tine!


Mai mare e mirarea,
Căci tu visezi zeiță.
Eu sunt realitatea,
Tu uită-te la față.

Mă duci cu preșul
E doar părerea ta
Și eu ascund procesul,
Mânat de dumneata.

Ne-ascundem cu uimire
În ochi când ne privim
Și suntem dumirire,
Atuncea când vorbim.

Dar vine seara iară
În pat ne tolănim.
A nu știu căta oară
Zâmbim, doar ne iubim!

Frumoasă este viața
Ne bucurăm, firește
Mascată ne e fața
Și încordarea crește.

La balamuc mă duce
Să sufăr în neștire,
De a mea viață dulce,
Ce pare a fi iubire.

Se clatină pământul,
Mai șubred sunt acum,
Al tău este palatul,
Al meu este doar fum.

Nu pleci așa iubite,
Fără să-ntrebi măcar,
Voi cuceri redute,
Să-ți iau viața în dar.

Ascultă cântul dulce,
Mierla cere viață,
Acum n-ai a te duce
Când ai atâtea-n față.


E viața prinsă-n tine,
Nu renunța la ea,
Se clatină, o ține;
E doar a ta cărarea.

De fir tu strâns te ține
Și caută lumina,
Ce vine de la mine
Și strânge mâna.

Mai ai ceva se pare,
De-a termina aici.
Strigă-n gura mare,
Lovește cu-al tău bici.

Curaj de-ți faci iubite,
Cu talpa rău să calci,
Vom cuceri minute
Și ore vom toci.

Frumoase vorbe zi-mi
Te-ascult, ca oarbă
De mă duci în lumi
Eu te urmez în grabă.

Minunăție ești bărbate,
Minuni peste minuni,
Fiori mă trec pe spate,
Minute tu faci ani.

Hai dă-mi o veste bună
Și cântă mai departe,
Dăruiește-mi a mea lună
Și nu ne vom desparte.

Fi-vom pace nouă,
Pe vechi vom ocărî,
Vom rupe ape-n două
Și rău vom amărî.

Martiri noi ne vom face
Și mamele vor plânge,
Căci vom striga cu voce,
Pe regi noi îi vom unge.


Nimic nu se întâmplă,
De tu m-oi părăsi.
Voi fi o mamă simplă
Și babe-mi vor ursi.

Păcatul e aievea,
Căci n-ai călcat nimic,
Roagă doar cetatea,
Tu fă-te cât mai mic.

O vai a mea iubită,
Credeai că sunt naiv.
M-aplec precum o vită,
Nu e un pic tardiv.

Căci plata, tu aici
Doar singură o faci
În fața-mi nu te prefaci,
Înapoi nu dau ca raci.

De ști că ești cinstită,
Îmi stai în față, fain.
Hai fi un pic smerită
Și umple-ți ochi de senin.

Purcede tu în grabă,
La dreapta ta răsplată,
Apucă-te de treabă,
Prea scumpa mea iubită.

Îmi ceri iubite
S-aștept pedeapsa,
Și-o fac în liniște,
Nu eu sunt pricoapsa,

Doar pentru tine
M-am rugat iubite,
La ceruri sânziene,
Lacrimi sunt sorbite,

Plutesc pe norul alb
Așteaptă judecata.
El e împăratul dalb
Ce-mi face mie plata.


De crezi că ești sfioasă?
Pământul este legea,
Aici viața-i rămasă;
Cu ea te luptă, nu cu stea!

De, rău nu ți-am făcut,
Mă crede sunt a ta iubită,
Mai socotește un minut,
Balanța vieții e pornită.

Nu cred că ai sămânța
Ce-n dar ți-am dat,
Tu folosești credința,
Eu sunt deja cuplat.

Sămânța ce mi-ai dat,
E bună, nu e nimic de zis,
Oare e de bărbat!
Sau totul a fost vis.

Nu-i vis realitatea,
Ascultă tu doar viața,
În tine-i voluptatea
A mea este căința.

Acum e prea târziu,
Stai liniștit stăpâne,
Am să-ți aduc un fiu,
Ce seamănă cu tine.

Mă crezi un slab,
Percep sfidarea ta.
Iar de voi fi nabab,
Închisă-ți va fi poarta.

Ce mic și neînsemnat,
Îmi pari acum.
Ce om, mare, luminat,
Odată m-a prins urma.

Acum c-am prins
Ce simți, pentru mine,
În cursă de m-ai prins,
Fă ochii mari stăpâne?


Ferește-ți spatele firav,
De mâna ce lovește,
Căci ce ai spus e grav,
Copilul moștenește.

În viață de m-ai ținut,
Iubirea mi-ai ascuns,
Căci eu ca deținut,
De Dumnezeu sunt uns.

Viața am să duc
E ordin mai departe,
De el eu sunt năuc,
De tine eu am parte.

Mirată tu vei fi în veci
Să legeni și să crești,
Și asculta-vei voci,
Pasul să nu încetinești.

Tu călăuză a vieții,
În corpu-ți vei purta,
Credință veșnic dimineții,
Ce viața îți va curta,

Căci veselă vei fi ca ea.
Precum trezirea vieții,
Noaptea scurtă va părea
Ca trăsătura feții.

Iartă-mă căci am greșit,
Crezându-te mai slab
Eu fără milă te-am lovit
Să te încerc de ești asab.

Acum credință ești
A soarte-i grijă-mi port,
La mine te gândești,
Nu pot să mă despart.

Mai crâncenă iubirea,
Se leagă între ei,
Ridică-n veci nemurirea
Și neamul lor de zmei.


Și el zâmbind privește,
Pe barba albă mulțumit,
Neamul nu se topește,
Amestecul cel neadormit.

DRAGOȘ NONCIU