agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-12-17 | |
NOAPTE DE NOIEMBRIE
privesc pe geamu-ntunecat, la ploaia care lene cade, natura plange ne-ncetat; clipe de doliu-n asta-noapte, timpul, o clipa s-a oprit din lungul drum care strabate, un infinit nedefinit in care noi suntem o parte. pamantul soarbe insetat , lacrimi de ingeri varsate nu este apa acest lac, este durere si pacate. in mine simt rece fior, iar inima mai tare bate in pat ma simt precum in tron, caci totu-n jur este doar moarte. frunzele cad si-n jocul lor ma regasesc pe mine poate cand luat de vant sunt calator, prin viata asta ca o carte. si ma gandesc c-adeseori m-afund in lucruri desarte sperand ca voi gasi candva, un rost cararii mele moarte. tot ce-mi doresc: sa las ceva, chiar daca eu voi fi departe iubirea mea, speranta mea; nu pot sa cred ca dispar toate. dar am uitat sa mai traiesc adevarata libertate fara sa vreau imi amintesc, cand ploaia in geam lene cade. o adiere zburda lent printre copacii fara roade, smulgand din parul lor carunt, frunze, pe jos imprastiate ce luminate sunt de-o stea care-ndrazneste sa se-arate apoi dispare printre nori; m-amuz de-a ei timiditate. ceva imi suna in ureche, un urlet ratacit in noapte, sunt cainii uitati de stapani, pe care foamea tare-i roade. limbajul lor de-l poti afla, auzi vaiete disperate, in seara asta au primit rasplata vietii aparate. din ploaia rece privesc lung, la usile toate-ncuiate speranta lor ramane vie pana in zori si mai departe. sunt suflete inchiriate in acest joc plin de pacate ce se va termina atunci cand inima-n piept nu mai bate. in noaptea asta adevarul se-ntrezareste printre pleoape nu ploaia face noaptea rea ci cruda realitate realizez privind pustiul ca numai eu sunt cel ce poate sa aiba grija de mine, sa ma iubeasca pan-la moarte pana acum poate-am fost caine ce-a asteptat sa se arate o mana care sa dezlege lantul robiei purtate, crezut-am eu lumea mai buna, s-acele vorbe spuse-n soapte, crezut-am eu in idealuri ce in picioare-au fost calcate. gandesc acum atatea lucruri prin viata mea imprastiare, de as gasi raspuns la toate as face zi din asta-noapte si fiecare picatura care din cer pe pamant cade as transforma-o intr-o raza spre calea buna sa ma poarte, as face cainii stapani, omului rau sa ii arate ca acel lant la gatul sau este dorinta pentru moarte omului bun i-as da iubire caci doar iubind drumu-s strabate celor care pe geam privesc le-as da uitare pentru toate.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate