mama îmi povestea adesea de un urs
care a crescut cu ea și ceilalți frați
și pe care bunicul îl plimba vara prin sate
bătea într-o tamburină și cânta din gură
cu o voce de bas de le vibra pământul sub picioare
și ursul juca un dans sălbatic și trist
ca muzica bătrânului
îl țineau legat doar când treceau printre străini
în răstimpuri era liber
și alerga pe lângă ei ca un animal de casă
sera stând cu toții în jurul focului
ursul părea un frate mai mare
o zeitate coborâtă între ei să le poarte de grijă
să le vorbească de un trecut îndepărtat
să le arate mereu calea spre fericire
mama spunea că se uita ciudat la stele
dispărea câteva zile în pădure
și la întoarcere urla într-un anumit fel
sä-l recunoască câinii și să nu se sperie caii
a murit de bătranețe l-au îngropat
ca pe un om la cap i-au pus o piatră mare rotundă
oul unei vietăți primordiale

apoi a venit războiul
toată familia fu strămutată într-o țară de departe
de unde s-au întors doar mama și trei frați mai mici
spuneau că la întoarcere li se tot arăta în cale
un urs mare brun apărea mereu la răscruci
și le arăta încotro s-o apuce