agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 4780 .



proustiană
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [emir ]

2006-12-19  |     | 



azi am primit o prăjitură de la o vecină de atelier
și cum am mușcat din ea gustul și mirosul ei
mi-au adus fulgerător aminte de gustul și mirosul
sângelui care m-a podidit pe gură și pe nas
sub loviturile de bocanci ale celor doi soldați
într-o noapte în stația de tramvai
eram elev și le spusesem că dupa bacalaureat
vreau să plec în franța să văd muzeele și palatele
să cunosc o fată frumoasă și să mă însor cu ea
le-am oferit și lor câte o prăjitură proaspătă
orașul nostru era faimos prin cofetăriile lui
rămase intacte de pe vremea imperiului
soldații erau doi moldoveni grăniceri aduși să păzească
granița cu ungaria să nu care cumva să treacă
trădătorii de țară și emigranții
brusc au început să mă lovească
cu pumnii și picioarele am căzut la pămant
eram un adoleșcent subțirel cu trupul străveziu
mi-am dus genunchii la piept
si mi-am apărat chipul cu mainile
dar cu fiecare lovitură primită în plin
dorul meu de ducă creștea tot mai mare mai năvalnic
am stat în spital cu ficații și coastele gdrobite
medicul m-a sfătuit să nu pomenesc de soldați
ca e mai bine pentru toată lumea
dar mai ales pentru mine și familia mea
uneori când văd un palat sau o catedrală
mă gândesc la soldații aceia și mă întreb
ce-or face ei în momentul acela
or fi oare în spania la cules de căpșuni
în serbia la prășit în italia la roșii
în austria pe la vreun șantier lucrând la negru
și stând câte cincisprezece într-o cameră
Dumnezeu știe eu știu însă una
în viața mea nu mai mănânc de la vecina
nici dacă și-ar pune tava pe fundul gol
așa cum și-a pus li tratatele de pace
să le semneze domnii ăia



.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!