inima ca o balenă în care iona e putrezit demult
nu e nimeni să îi poarte doliul
nu e nimeni să curețe ceara prelinsă
ce astupă fiecare por unul după altul

port ancora în memorie
viața mea recapitulată la infinit
funiile cenușii ca liniștea sufocată
din ultimul ceas al copilului
și tu
singurul absurd redus la suflet
când corpul rămâne încremenit în mijlocul orașului

seara aceea pătată cu limfă până la glezne
erupții de ură din vezuviul veninos
nu-i nimic
pot fi eu ruina pompeiului
pot fi eu intrarea în șoc a inimii
am încă obiceiul penibil de a primi fără limită
injurii nesăbuințe morți-vii

într-o altă dimensiune a materiei
sunt doar o bucată diformă de argilă
amestecată cu praf de oase
și sudoarea ultimului plecat