îmi tricotez privirile-n trăire și mă întreb de aș putea pluti...

ploi lungi în vârf de cenușiu
o frunză decăzută
sau cum vrei tu să-i spui

cad curcubeie și credem că-s râsete de îngeri....
ți se pare că nimeni nu știe cât noi...

n-am să înțeleg nicicând de ce mai vii
umplere-n gol
umăr ascuns
dezgolită amărăciune în ploi furibunde

cresc, în mine cresc
cu ace de pin descusute




unde-ți sunt munții, Doamne?
să-i îngenunchez în pământene îmbrățișări de ins împăcat cu sine?