Un sat pierdut în arșița frigului de câmpie. O femeie aleargă strigând după doctorul navetist cu două facultăți poreclit Felcerul. E dimineață. Tata e plecat în cursă cu Buceagul să spargă inima pietrelor de prin părțile barajului Vidraru. Se adună apele.

Am șapte ani și nu am mers încă la școală. Þin strâns în mâinile mele o litră de ulei de floarea soarelui, o pâine mare cât fundul lu tanti Tudora, sunt desculț. E cald. Port pantaloni scurți marinărești cu dungulițe. Din Dacia cumpărată și lăudată în cartierul orașului coboară mama. Nu mai știu dacă mă sărută pe frunte. Poate că așa face și în timp ce mă sărută suspină. Am șapte ani. Trăiesc!

Sunt elev în clasa a doua la oraș.În inma mea ceva bate sârbește dar mama nu știe de unde a venit taica. Îl iau pe Feri spre gară.Strângem fise de 25 de bani până când numărăm un pol. Ne urcăm în tren. Șantierul! Așa spun controlorului de bilete că merg la tata care e șofer pe Șantier în capitală. Dar el știe că această capitală se numește București.Eu pierd altceva. Uit în pătrarul unei dimineți copilăria în care tata probează cureaua cea nouă.

Mă echipez în trei minute. Elicopterul e la 30 de metri. În sus. Mi-e teamă. Cobor pe frânghie. Rafale de mitralieră împrăștie sunete oarbe. Sunt militar. Fruntaș doar pentru o săptămână Arestul garnizoanei.Primele poezii.
Ce mai faci mamă?

Repar ceasuri. Vreau să-l cunosc pe domnul Nichita. Darie Novăceanu scrie în Flacăra să mă grăbesc. Domnul Nichita pleacă. Ajung în Amzei bătrân. Dora îmi dă un ceas. Îl pun în straiță.Ceasul bate. Nichita trăiește.

Sunt băiat mare. O femeie sfântă mă ia de bărbat. Îmi face prunci. Mama e fericită. Dar vine la poartă Domnul sau poate cineva care semăna cu El și-mi spune Iată Drumul! Război, mineri, biserici, pe sfinți mereu îi confund. Pe toți îi cheamă la fel. Ei nu se supără când strig. Mereu vine o pasere. Și pleacă...chemând.

22 decembrie. Timișoara un ochi mare și galben înghite lumina. Îi fac o gaură ca să pot respira. Trăiesc

Adam! Lumea se piaptănă și trage cu ochiul spre inima mea. E prea mică. Plec la drum.Zic nu singur. O iau.Pe ea. Pe inimă. La întoarcere sunt singur. Înțelegeți....

O dată parcă mama m-a sărutat pe frunte. Sau a suspinat ...nu mai știu
Ce este iubirea?
Încep să desenez păsări. Ele au două aripi.Sunt niște paseri obișnuite. Numai aerul doare.V-am mai spus!

23 decembrie târziu într-o aripă de teatru național. cărți publicate iubesc o singură femeie.
O familie!
Pan,Alma, Dana, Felix,Ela,Ramona,Nanu,Ioana,Maria,Peia, Gelu, Radu, Bobadil,Dana pe drum,Eugenia Reiter,Dana lui Ștefan Ioana, Cristi,Silvia, Magu, Aurel, Dinu, Sibi,Firicenco, Adriana,
de la capăt
bine și rău un singur popor
frați
surori

cânt și plâng
nu
cânt.


A

27 decembrie
O dată parcă mama................