agonic ne caută clipa
în golul născut de cuvinte.
pe scara timpului
ideile urcă și urcă.
dintre mărgelele de spumă
ale oceanului de răspărcuvinte,
deodată răsare ironia,
ca un cal de mare,
ducând în spate
saci de cuvinte resuscitate.
eu o știam plecată la piață,
cu doar două glume-n buzunar,
spre-a cumpăra un kilogram de har
pentru steluța unui n-am habar.
ce să fac? iau sacii, îi răstorn
în creuzetul sentimentelor,
îi trec prin filtrul albastru al ideilor
și-i transfer în carte.
și-așa, uite, de ceva timp,
prefer viața-moarte.