Ce suspini, poete
Cu ochi pusti și triști?
Și mă-ntreb de ce oare, În sufletul tău,
Se-ascund atâta ură
Și păreri de rău?

Iubirea asta amară tot nu se sfârșește,
Mă macină continu,
Sufletu-mi chinuiește.
Mai bine să nu simți, mai bine să nu ai,
Iubirea pentru fata,
Cea cu păr bălai.
Și să ști poete căci la cât am plâns,
În sufletul meu,
Soarele s-a stâns.
Și vreau să mai ști că de-atât amar,
Și de-atâta chin
Lacrimi nu mai am.

Și acum când stau, ideile de-mi vin,
Sub bolta maiestuoasă
A codrului mă-nchin.