(I) Dimineața în Paradis

Pe pajiștea de lângă râu
Mieii ling rănile sufletelor. In lumină
Turme nesfârșite de miei, atoate neștiutori
Pasc sufletele abia sosite. Respirația roz,
Catifelată, le mângâie ca pruncii puși la sân în zori.


(II) Miezul zilei în Paradis

Ggloburi aurii,
De Sori care au fost, se dau de-a dura
Pe pajiștea de lânga râu. E atâta lumină
Si suflete - bulgari străvezii mai mici rostogoliți
Printre mieii, care le caută pe cele de curând sosite,
Si aleargă să le lingă rănile, cu respirația roz, neobosiți.

(III) Pe înserat în Paradis

Revenite după a mia încarnare
Si visând la a o mie una,
Cu straiul cernit și pavăză luna,
Sufletele bătrâne povestesc istoriile lor
Mieilor. Dar mieilor le e totuna,
Obosiți de prea multele miresme noi
Linse din rănile sufletelor sosite în zori.

(IV) Noaptea în Paradis

Pe pajiștea de lângă râu e tot lumină.
Mieii au adormit. Murmurând în surdină sufletele îi numără:
Unu, doi, trei… zece, o sută, o mie…
Si adorm și ele pentru o clipă.
(Somnul sufletelor până a se preface în miei
E cât o clipă pe Pământ, poate puțin mai mult)
Apoi sufletele se trezesc, miei unul câte unul,
Cu respirația roz, catifelată, puțin amețite,
Să lingă rănile noilor suflete care sosesc în Paradis
Venind din Purgatoriu și de atâta noapte rănite.